Jurnalul.ro Horoscop Horoscop de weekend, 5 - 6 octombrie. Balanțele se gândesc tot mai mult la problemele financiare

Horoscop de weekend, 5 - 6 octombrie. Balanțele se gândesc tot mai mult la problemele financiare

Berbec

Te bucuri de puțin timp liber. Petreci timp alături de persoanele importante din viața ta, iar discuțiile pe care le aveți te ajută să mai elimini din stresul acumulat în ultima perioadă.

Taur

Ești mai sociabil decât în mod normal, iar persoanele cu care interacționezi îți oferă oportunități la care nu te-ai fi așteptat. Pe de altă parte, încearcă să nu iei decizii pripite.

Gemeni

Romantismul te caracterizează în acest weekend. Petreci timp alături de persoana iubită și reușești să acorzi atenție și pasiunilor pe care le ai. Weekendul acesta se anunță a fi unul relaxant.

Rac

Reușești să-ți organizezi mai bine timpul și, astfel, pe lângă responsabilitățile pe care le ai, acorzi timp și unei persoane importante din viața ta care trece printr-o perioadă dificilă.

Leu

În acest weekend încerci să îți organizezi mai bine bugetul. Calculezi cheltuielile pe care le ai și te gândești din ce în ce mai serios să faci niște economii care să elimine din presiunea financiară.

Fecioară

Vrei să acumulezi cât mai multe informații. Vrei să faci pași imporanți când vine vorba de cariera pe care ți-o dorești și începi să faci schimb de informații cu persoanele din jurul tău.

Balanță

Ai unele probleme când vine vorba de bani, însă cu răbdare lucrurile se vor rezolva. Încearcă să renunți la cheltuieli care nu-și au rostul și concentrează-te doar pe lucrurile absolut necesare.

Scorpion

Petreci mult timp alături de partenerul de cuplu. Reușiți să vă cunoașteți mai bine, iar la finalul weekendului luați o decizie importantă legată de viitorul relației de cuplu.

Săgetător

Începi să te gândești mai mult la viitor și realizezi că drumul pe care ești acum nu este cel pe care ți-l dorești. Iei în calcul schimbarea locului de muncă și încerci să găsești curajul necesar pentru a face asta.

Capricorn

Petreci timp alături de familie, iar acest lucru te ajută să te relaxezi. În plus, reușiți să treceți peste niște probleme mai vechi pe care le-ați tot ignorat în ultima perioadă.

Vărsător

Începi să discuți despre problemele sentimentale din ultima perioadă. Găsești curajul să te deschizi în fața unei persoane importante din viața ta, iar discuțiile te ajută să te relaxezi și să faci planuri de viitor.

Pești

Ești înconjurat de persoanele importante din viața ta. Te gândești tot mai mult la o excursie și chiar puneți la punct primele detalii pentru o ieșire din agitația specifică orașului.

Subiecte în articol: horoscop weekend 5-6 octombrie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri