Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, 16 noiembrie. Scorpionii vor mai mulţi bani

Horoscop zilnic, 16 noiembrie. Scorpionii vor mai mulţi bani

Berbec

Pe parcursul zilei vor apărea oportunităţi de a continua progresele pe plan artistic. Nu renunţa la ele, chiar dacă viaţa profesională te ţine ocupat.

Taur

Se pare că nici pe tine nu te ocoleşte inspiraţia, spiritul artistic fiind foarte accentuat. Nu este exclus să ajungi pe la nişte muzee sau galerii de artă.

Gemeni

Vrei să ajuţi oamenii mai puţin norocoşi, pe care viaţa i-a încercat de multe ori. Intri într-o organizaţie de voluntariat, de caritate sau de ajutorare a copiilor nevoiaşi.

Rac

Astăzi te caracterizează romantismul şi creativitatea. Faci planuri pentru a surprinde persoana iubită diseară, dar ai grijă să nu-i faci o surpriză neplăcută.

Leu

Şedinţa de la serviciu va fi tensionată, drept urmare, trebuie să fii precaut şi să te comporţi exemplar în preajma conducerii.

Fecioară

Plimbările recente prin parc, sau prin împrejurimile casei îţi pot aduce în cale o persoană cu care vei realiza că ai foarte multe în comun.

Balanţă

În timp ce alte zodii sunt preocupate de lucruri mai puţin materiale, ţie îţi stă gândul numai la bani şi la cum să faci să munceşti mai puţin, dar să câştigi bine.

Scorpion

Dacă nu eşti implicat într-o relaţie, vei flirta foarte mult azi. Te simţi special şi vrei să atragi privirile tuturor.   

Săgetător

 Chiar şi starea ta de spirit este o urmare a Superlunii de zilele trecute. Eşti cu picioarele pe pământ, dar cu capul în nori. Atâta timp cât îţi faci treaba, nu e nicio problemă.

Capricorn

Spre deosebire de Berbeci sau Tauri, vrei să îţi încerci creativitatea pe computere, telefoane sau dispozitive tehnologice. Ai grijă la curentul electric. 

Vărsător

Primeşti sfaturile celorlalţi cu zâmbetul pe buze, dar spui ca ei şi faci ca tine. Ar fi bine să îi iei în serios din când în când.  

Peşti

De obicei eşti retras şi nu îţi place să apari în lumina reflectoarelor, dar acum vrei să-ţi faci cunoscute ideile şi să cauţi parteneri pentru a le materializa.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri