Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, 22 august. Capricornii au parte de discuții importante cu cei dragi

Horoscop zilnic, 22 august. Capricornii au parte de discuții importante cu cei dragi

Horoscop Berbec

Dacă vezi că un proiect început demult nu mai are nimic nou de oferit, ar fi bine să te gândeşti din ce în ce mai serios să-i pui punct decât să-l continui fără rost. De la o vreme, nimic nu mai evoluează, nu mai apare nimic nou, ţi-ai pierdut şi interesul, şi cheful, şi energia, deci nu mai ai nicio tragere de inimă să duci mai departe ceva ce nu se mai urneşte din loc. Te tentează să-i pui punct aici, şi bine faci, pentru că ce ai avut mai bun de câştigat de pe urma acestui plan ţine deja de trecut. Închide capitolul, extrage concluzia finală şi caută-ţi altceva de făcut!

Horoscop Taur

Fii discret în privinţa planurilor tale viitoare, învăluie-le într-o undă de mister, ca nu cumva să ţi le fure altul mai iute în reacţii. Ai idei foarte bune, planuri excelente în minte, dar ai şi inamici puternici prin preajmă care abia aşteaptă să prindă un pont şi să profite de el. Uneori e mai bine să taci şi să faci, şi abia după ce atingi rezultatele dorite să începi să povesteşti lumii ce ai realizat. Aşa se petrece şi azi, pentru că dacă nu te poţi abţine să nu spui lumii ce ai de gând, vei suferi o mare dezamăgire, aflând că altul a pus deja în practică ideile tale.

Horoscop Gemeni

O vorbă necontrolată din partea unui coleg te lasă fără replică. Nu te aşteptai deloc la asemenea reacţie agresivă din partea sa, dar poate era necesară, pentru că te poate trezi brusc la realitate. Aşteaptă-te la critici, la avertismente sau dispute aprinse, dar care nu conţin nimic negativ în ele. Nu-ţi vrea nimeni răul prin astfel de comentarii, ci vor să te zguduie un pic, pentru că doar aşa iei taurul de coarne şi treci la fapte. Nu-l privi cu ură sau cu teamă pe cel care ridică azi tonul la tine, pentru că într-o zi îi vei fi recunoscător că a fost sincer cu tine şi ţi-a spus adevărul în faţă. A te trata cu menajamente nu e în beneficiul tău, deci mai bună e o operaţie fără anestezie.

Horoscop Rac

Nu alimenta o fericire falsă care nu te va duce acolo unde speri. Te amăgeşti singur şi umfli un balon de săpun care într-o zi se va sparge şi rişti să te trezeşti la realitate cam brusc. Posibil să fii indus în eroare de un fals prieten care te împinge într-o direcţie periculoasă pentru tine, creându-ţi iluzii. Urmăreşte el ceva, pentru că anume te trimite pe căi lăturalnice, alimentându-ţi un vis frumos, ca atare fii prudent dacă vezi că cineva insistă să mergi pe o anumită cale. Chiar dacă acum, pe moment, pare atractivă, peste o vreme vei începe să-i descoperi şi defectele, deci mai bine te trezeşti acum!

Horoscop Leu

Porneşti o activitate nouă care cere mult de la tine, nu neapărat un efort fizic, ci mai degrabă unul mental, pentru că te confrunţi cu principii noi, cu un domeniu necunoscut încă sau cu o viziune complet diferită faţă de cea după care te-ai ghidat înainte. E un fel de upgradare a întregului tău sistem de valori, fiind nevoit să prinzi din zbor o altă viziune asupra proiectului la care îţi aduci contribuţia. O viziune mai modernă asupra sensului de mers e necesară din când în când, deci adaptează noului, fără să i te opui. Efectele se vor vedea curând, dar mai ai de învăţat, nu glumă!

Horoscop Fecioară

Nu trebuie să excluzi pe cineva din grupul tău de prieteni doar pentru că nu crezi în principiile sale de viaţă. Toţi sunteţi diferiţi, în felul vostru, dar oamenii pot convieţui perfect şi aşa, în unicitatea şi originalitatea lor. Şi tu eşti mai altfel, deci cum te-ai simţi dacă cineva te-ar ignora doar pentru că nu ai alte principii după care te ghidezi? Există domenii care nu de discută, pentru că pot naşte neînţelegeri, cum ar fi convingerile religioase, politice, situaţia materială, preferinţele culturale. Mai bine nu aduci vorba despre ele, ci cauţi subiecte comune cu ei, chiar şi banale, dar care nu nasc conflicte inutile.

Horoscop Balanță

Nicăieri nu-i mai bine ca acasă! Te întorci după o zi încărcată în sânul familiei unde eşti răsfăţat cu gesturi de afecţiune, de prietenie, de simpatie, perfecte pentru a te relaxa şi a uita de toate. Persoana iubită, jumătatea ta de suflet, e alături de tine necondiţionat şi totul merge excelent între voi, formând o echipă unită. Colaboraţi foarte bine împreună şi, pe oriunde aţi trece împreună, lăsaţi impresie excelentă. Cine vă vede acum umăr la umăr, ştie cât de bine vă înţelegeţi, ce bine vă completaţi unul pe altul şi vi se citeşte pe chip fericirea de a fi în doi.

Horoscop Scorpion

Dragostea nu se poate desfăşura, mereu, doar într-un câmp de floricele, ci mai apar şi conflicte între îndrăgostiţi. Pregăteşte-te azi pentru o confruntare aprinsă cu partenerul, dar dacă îl vezi mai nervos şi nu vrea deloc să coboare tonul, fii tu cel care trece cu vederea atmosfera aceasta încordată. Nu are rost să vă puneţi amândoi orgoliile la treabă, pentru că o mică neînţelegere de la cine ştie ce fleac poate denatura foarte uşor spre un scandal de proporţii. Lasă-l pe celălalt să-şi elibereze nervii, dar nu turna şi tu gaz pe foc fără motiv: e obosit, e stresat, 

Horoscop Săgetător

Dacă nu ai cu cine colabora astăzi, nu intra în panică. Numai trecând printr-un moment dificil îţi vei da seama că deţii tot ce ai nevoie pentru un succes deplin. Dacă pretinzi de la ceilalţi o implicare mai serioasă, ai fi dezamăgit, descoperind că partenerii tăi de lucru tot de la tine aşteaptă soluţii, tot pe umerii tăi aruncă toate responsabilităţile. Că ştiai sau nu că ai asemenea talente de lider, azi le vei descoperi şi le vei valorifica cu brio, deci nu te lăsa copleşit sau influenţat de cei care îl iau pe nu se poate în braţe. Tu poţi, deci arată!

Horoscop Capricorn

Discuţi cu cei dragi din familie dacă este sau nu momentul unor investiţii mai solide. Vă gândeaţi de multă vreme la ele, dar le-aţi tot amânat din cauza altor priorităţi. Se pare că a venit şi vremea lor, dar nu trebuie să vă avântaţi în cheltuieli masive fără o analiză serioasă a resurselor voastre actuale şi viitoare. Dacă rezultatul iese promiţător, ieşiţi la cumpărături cu încredere, dar nu lua nimic fără să te sfătuieşti cu părinţii sau cu jumătatea ta. Opiniile celor care ţin la tine oferă o altă viziune asupra situaţiei voastre financiare, ca să ştiţi mai bine pe ce vă bazaţi.

Horoscop Vărsător

Deşi eşti obosit din cauza unui program arhi-încărcat, eşti nevoit să te concentrezi asupra unei sarcini noi. Pentru că e pe placul tău, practic te vei dedica ei, pentru că întotdeauna îţi plac noile provocări şi spui oricând prezent noutăţilor. Mai greu va fi să te întorci la treburile lăsate deoparte pentru a face loc noutăţii, dar dacă tot s-a ivit ceva atât de incitant, merită să duci la capăt, fără să te gândeşti câte altele aşteaptă  la rând în agenda ta plină. Nu spui nu lucrurilor complet noi, chiar dacă nu-ţi vezi capul de treburi.

Horoscop Pești

Ai mare grijă ce alegi astăzi, pentru că eşti în faţa unei decizii şi nu eşti foarte atent la consecinţele alegerii tale. Ai tendinţa de a trata totul în glumă, de parcă opţiunile disponibile ar fi floare la ureche, dar mai târziu s-ar putea să începi să te gândeşti dacă nu cumva cealaltă variantă era mai bună. Cântăreşte lucid şi serios sensul pe care vrei să porneşti, chiar dacă s-ar putea să primeşti la pachetul şi norocul de a ţi se oferi, la nevoie, şi o a doua şansă. Totuşi ce-ar fi să faci alegerea bună din prima?

Horoscop oferit de ACVARIA

Subiecte în articol: horoscop 22 august
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri