Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii HR-ul ar trebui reformat? Ce spune un miliardar despre erorile de la recrutare

HR-ul ar trebui reformat? Ce spune un miliardar despre erorile de la recrutare

de Diana Scarlat    |   

Jack Ma, CEO al gigantului chinez al comerțului electronic Alibaba, cu o cifră de afaceri ce depăşeşte celebrul Amazon, spune că nu ar putea primi un loc de muncă la propria lui companie, dacă s-ar duce acum la recrutare. Afaceristul a şocat prin declaraţiile pe care le-a dat în luna mai, anul acesta, însă la aceeaşi concluzie au ajuns mulţi dintre cei care analizează piaţa recrutărilor. Regulile au devenit prea rigide, iar recrutorii par a nu mai avea nicio legătură cu realitatea, în timp ce şabloanele pe care le aplică la angajarea noilor talente, absolut necesare pentru companii, sunt nu doar ineficiente, dar şi păguboase pentru companii.

 

Șeful de la Alibaba a vorbit, în timpul vizitei la târgul de tehnologie și inovație Vivatech, de la Paris, despre schimbarea de viziune în domeniul resurselor umane. Miliardarul a fondat una dintre cele mai de succes companii de tehnologie din China, dar a declarat că i-ar fi greu să-și găsească un loc de muncă astăzi. Vizionarul comerțului electronic a spus că el și mulți dintre ceilalți fondatori ai unor afaceri similare s-ar lupta să treacă de screeningul inițial al celor de la departamentele de HR ale multora dintre cele mai dorite companii din lume. “Oameni ca mine, dacă am încerca astăzi să aplicăm pentru un loc de muncă în cadrul companiei Alibaba, ar fi aproape imposibil să-l obținem”, a spus Ma.

 

Nu se mai caută genii, deși ar trebui

Această situație este cauzată de ceea ce antreprenorul numește defect în sistemul internațional de ocupare a forței de muncă, pentru că se pune prea mult accent pe rezultatele academice, în detrimentul celor care au idei inovative și creativitate, astfel încât sunt excluși din start exact cei care ar putea scoate companiile din impas, prin gândirea lor “out of the box”. „Oamenii te judecă după diploma ta”, a spus Ma. „S-ar gândi așa: “Hei, avem un grup de oameni de la Harvard, avem oameni de la Stanford, iar tu ești de nicăieri”. Ceea ce a subliniat miliardarul face parte dintr-un sistem cultivat pe piața mondială în ultimii 50 de ani și care s-a accentuat după criza economică din 2008. Practic, se poate învăța carte la orice universitate din lume, acreditată sau nu, într-un sistem sau altul, însă pentru garantarea unei cariere profesionale de top nu se mai caută valorile reale, talentele capabile să aducă valoare adăugată unei companii sau societății, ci doar plătitori de taxe. O universitate ale cărei taxe se ridică la circa 100.000 de dolari pe un ciclu de studiu licențiază viitorii manageri de top, doar că sistemul tine cont de această plată pentru intrarea într-un circuit închis, fără a mai căuta un anumit nivel de cunoștințe sau capacitatea individului de a aduce beneficii reale companiei.

 

Au fost respinși, dar au demonstrat ce pot

Ma însuși s-a luptat cu acest sistem și a fost respins de 30 de angajatori, atunci când era încă la facultate și își căuta un loc de muncă, înainte de a începe Alibaba, în 1999. El spune că a întâlnit mulți oameni extrem de capabili, care au fost privați de posibilitatea de a obține locuri de muncă bune, pur și simplu pentru că nu îndeplineau criteriile academice – nu din punct de vedere al pregătirii profesionale, ci al “brandului” reprezentat de universitatea absolvită. În afară de aceste probleme de sistem, mai sunt și cerințele uneori absurde sau depășite, pe care le aplică cei din departamentele de HR. De exemplu, unui IT-ist briliant i se dau probe de matematică pe care nu le poate trece, pentru că nu asta a studiat. „Am găsit o mulțime de antreprenori ca mine”, a spus Ma, remarcând doi foști colegi, acum fondatori ai Alipay și Taobao, care nu au reușit să intre la cursurile de MBA, pentru că nu au susținut examenele de matematică. Antreprenorul spune că aceste șabloane de verificare academică devin din ce în ce mai irelevante în era digitală care trebuie să facă față unei evoluții rapide, iar marile companii riscă să piardă, până la faliment, dacă nu sunt capabile să vadă și să valorifice oportunitatea, angajând adevăratele talente, pentru a avea garantată capacitatea de inovare, în lupta acerbă de pe piața noilor tehnologii.

 

Trebuie să-i învățăm pe copii să fie inovativi, constructivi și creativi, astfel încât să poată supraviețui în viitor, în perioada AI – a inteligenței artificiale. Vreau să fac mai multe lucruri în acest sens.

Jack Ma, CEO Alibaba

 

 

După o serie de erori de recrutare, care au făcut ca mari companii din întreaga lume să piardă miliarde de euro, acum s-a ajuns într-o nouă etapă, în care se alocă sume foarte mari pentru încurajarea invențiilor și inovațiilor în domeniul noilor tehnologii. Marile companii caută talente în acest domeniu și sunt dispuse să plătească oricât, pentru a-și asigura viitorul. Uniunea Europeană finanțează cu precădere dezvoltarea noilor tehnologii, inclusiv la nivel de start-up-uri. Singurul domeniu care pare a fi inadaptat vitezei acestui secol este HR-ul, care nu a-nțeles că trebuie să se autoevalueze și să renunțe la șabloane.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri