Jurnalul.ro Ştiri Justitie I-a oferit o mită de 2.000 de lei unui poliţist! Cum a reacţionat agentul

I-a oferit o mită de 2.000 de lei unui poliţist! Cum a reacţionat agentul

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj au finalizat cercetările, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În fapt, la data de 20.05.2016, S.V. a oferit, cu titlu de mită, suma de 2.000 lei unui agent de poliţie din cadrul unui Post de poliţie  - I.P.J. Cluj, pentru ca acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu privind constatarea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere, în condițiile în care S.V. avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Agentul de poliţie a refuzat categoric propunerea şi a denunțat fapta, iar în ziua de 24.05.2016, S.V. a fost prins în flagrant în momentul în care, fiind citat la postul de poliție pentru a fi audiat în calitate de suspect într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, a remis denunțătorului suma de 2.000 lei, în contextul discuțiilor și promisiunilor anterioare.

Ofițerii D.G.A. – S.J.A. Cluj au efectuat, la delegarea procurorului de caz, activități procedurale pentru administrarea probatoriului în cauză.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri