O copie a dosarului care conţine documentele originale ce atestă transferul, în 1916 şi 1917, a tezaurului României către autorităţile ruse a fost expusă, joi, la Palatul Culturii din Iaşi.
Documentele au fost incluse între exponatele expoziţiei ,,BNR în timpul Marelui Război', organizată de Banca Naţională a României (BNR) cu prilejul împlinirii unui secol de la transformarea Iaşiului în capitală de război.
"Am adus aici, apropo de ceea ce uneori ne captivează până la obsesie, şi copia dosarului tezaurului nostru trimis la Moscova spre păstrare, nu spre confiscare. Acest dosar conţine documentele care atestă predarea aurului, precum şi garanţiile părţii ruse pentru transport, depozit şi restituire. Legat de acest dosar, pot să vă spun că eu, personal, l-am primit cu mâinile tremurânde de la guvernatorul predecesor", a declarat, cu prilejul vernisajului, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Expoziţia organizată de BNR mai cuprinde, printre altele, monede româneşti şi străine din aur care au făcut parte din tezaurul transferat în decembrie 1916 la Moscova, dar şi monedele şi bancnotele emise de BNR şi aflate în circulaţie în perioada Primului Război Mondial în România.
Centenarul, eveniment ce se desfăşoară zilele acestea la Iaşi, este organizat de Guvernul României, BNR şi Primăria municipiului Iaşi. AGERPRES