Jurnalul.ro Ştiri Observator ÎCCJ, condusă de Lia Savonea, a dat în judecată Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților

ÎCCJ, condusă de Lia Savonea, a dat în judecată Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților

de Redacția Jurnalul    |   

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a depus o acțiune la Curtea de Apel București prin care a chemat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor, solicitând plata drepturilor salariale restante ale magistraților.

Demersul vine după ce instanța supremă a transmis anterior o plângere prealabilă Executivului, prin care cerea „deblocarea de îndată” a sumelor restante câștigate în instanță.

În documentul oficial, ÎCCJ solicită:

„1: obligarea pârâților la punerea la dispoziția reclamantei a tuturor fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale magistraților, prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026, prevăzute în Anexa la prezenta;

2: emiterea actelor administrative şi efectuarea tuturor demersurilor bugetare necesare pentru includerea/alocarea integrală a sumelor solicitate necesare achitării drepturilor salariale restante prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026, inclusiv prin rectificare bugetară, dacă este cazul;

3: stabilirea prin dispozitiv a unui termen de executare de maxim 10 zile precum şi a amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004, respectiv amenda în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în sarcina persoanelor responsabile, respectiv ministrul Finanțelor şi prim-ministrul României, pentru neexecutarea obligației stabilite prin hotărârile judecătoreşti definitive, precum şi obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru neexecutare;

4: solicităm instanței aplicarea penalităţilor de 2% pe fiecare zi de întârziere”.

Acțiunea apare în contextul în care Guvernul a decis amânarea unor plăți către magistrați și redirecționarea fondurilor către alte cheltuieli bugetare, mai exact către pachetul de măsuri sociale cerut de PSD.

Chiar dacă respectarea legii nu este facultativă, iar salariile restante ale magistraților trebuie plătite, premierul Bolojan a demonstrat de mai multe ori că eludează aplicarea legii, la fel cum a făcut și cu neaplicarea indexării anuale a pensiilor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri