Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ilfov: Patru bărbați care furau scule electrice de pe șantiere, reținuți de polițiști

Ilfov: Patru bărbați care furau scule electrice de pe șantiere, reținuți de polițiști

Patru bărbați care furau scule electrice din imobile aflate în construcție în București sau în Otopeni au fost reținuți de polițiștii din Ilfov. Aceștia transportau obiectele furate cu mașini închiriate.

Potrivit Poliției Ilfov, cei patru bărbați au fost prinși în flagrant delict în noaptea de joi spre vineri în localitatea Tânganu din Ilfov, după ce au furat mai multe bunuri dintr-un șantier din București. Polițiștii au găsit în mașina acestora mai multe bunuri, respectiv o pompă pentru tencuit, mai multe furtune, un elicopter pentru nivelat beton, mai multe prelungitoare cu priză de 380 V și o baterie auto.

Polițiștii fuseseră sesizați încă din 9 aprilie, prin 112, de reprezentantul unei firme care a reclamat faptul că de pe un șantier din comuna Tunari-Ilfov i s-au furat mai multe scule, cum ar fi pikamer, polizor și pompă de tencuit. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la aproximativ 45.000 lei.

Polițiștii au stabilit că cei patru fac parte dintr-o grupare specializată în furturi de scule electrice din imobile aflate în construcții. Aceștia închiriau mașini cu care mergeau pe șantierele de pe raza orașului Otopeni-Ilfov și municipiului București, de unde sustrăgeau scule electrice.

Cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propunere de arestare preventive.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: hoti arestati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri