Jurnalul.ro Special Ilie Balaci, condus pe ultimul drum. Ziua în care se retrage un mare campion

Ilie Balaci, condus pe ultimul drum. Ziua în care se retrage un mare campion

de Theodora Şutiu    |   

Ilie Balaci a părăsit această lume, la doar 62 de ani, lăsând în urma sa numai durere. Fostul internaţional român va fi înmormântat, astăzi, la Cimitirul Sineasca din Craiova. Câteva sute de oameni, printre care suporteri, prieteni şi familie, au trecut pragul bisericii "Sfântul Ilie" pentru a-şi lua la revedere de la eroul lor. Legendarul fotbalist a murit, duminică dimineaţă, în urma unui infarct miocardic şi insuficienţă respiratorie.

Familia fostului fotbalist a făcut public programul întregii procesiuni funerare, tocmai pentru ca toți cei care vor dori să-și ia adio de la "Minunea blondă" să o poată face aşa cum se cuvine. Nici biserica „Sfântul Ilie” nu a fost aleasă întâmplător. În acest lăcaş de cult, Ilie Balaci s-a căsătorit și tot aici a avut loc și botezul celor două fete ale acestuia. Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a hotărât să se ocupe personal de pregătirile legate de înmormântare, oficiind slujba religioasă.

Filmul unei morţi timpurii

Ultimele clipe din viaţa fostei glorii a Universității Craiova s-au scurs dramatic, iar eforturile medicilor au fost în zadar. Apropiaţii povestesc că Ilie Balaci s-a trezit de dimineaţă şi i-a spus mamei sale că îi este rău şi nu poate respira. Femeia a plecat să împrumute o lămâie şi când s-a întors l-a găsit pe fiul său aproape mort, pe podea. O vecină, medic de specialitate, i-a dat primul ajutor. La scurt timp, a venit şi prima ambulanţă. Au încercat să îl intubeze pe fostul fotbalist, dar căile aeriene erau prea inflamate pentru a putea fi efectuată procedura. Mai apoi s-a luat decizia de a se solicita ajutorul unui echipaj mai bine dotat, aşa că a fost chemată o ambulanţă SMURD cu medic. Minute întregi, cele două echipe de intervenție s-au chinuit să îl intubeze folosind un tub de dimensiuni mai mici, destinat procedurilor la pacienții copii. După o oră și jumătate de resuscitare și intervenții specifice, Ilie Balaci a fost declarat mort.

Ancheta Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că se va face un control la Serviciul de Ambulanţă Dolj pentru a verifica dacă s-au aplicat în mod corect normele în acest caz. Întrebat despre suspiciunile vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora echipajul nu ar fi avut medicamentele necesare, directorul Serviciului de Ambulanţă Dolj, Cristian Gangioveanu, a răspuns: "Nu este adevărat. Singura chestie era tromboliza. Tromboliza este făcută doar de echipajele de la SMURD. Dar nu mai era necesar. Am trimis o ambulanţă de top, dotată cu tot ce conta. Când s-a chemat echipajul de la SMURD, s-a luat în calcul că putea fi un infarct miocardic şi atunci au decis să cheme şi un echipaj SMURD, pentru a creşte şansele de supravieţuire. Despre asta este vorba". Legiştii au făcut publice, tot luni, şi primele informaţii despre autopsie: infarct miocardic şi insuficienţă respiratorie. Surse din anturajul lui Balaci susțin că acesta mai avusese probleme de respirație în urmă cu câteva zile. Atunci ar fi cerut ajutorul unui medic, ce i-a prescris medicație specifică unei alergii.

Ieri, în timpul priveghiului, mama fostului fotbalist s-a simţit rău, dar i-a implorat pe medici să nu o transporte la spital.
 

Decorat de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Ilie Balaci, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru talentul cu care a promovat, timp de mai multe decenii, valoarea „sportului rege” şi spiritul de fairplay în rândul tinerelor generaţii de sportivi. Decretul a fost semnat de preşedintele României, luni.

Tatălui meu îi era frică de moarte şi spunea că va muri tânăr. Tot timpul ne-a spus asta şi îi spunea şi mamei asta. Că prefera să moară el înaintea mamei, că el nu se va descurca singur. Dumnezeu l-a iubit pentru că l-a luat repede. l-a vrut lângă el acum şi de asta l-a luat - Lorena Balaci

7 trofee a avut Balaci în carieră, 3 campionate ale României și 4 Cupe ale României

 

 

Subiecte în articol: ilie balaci
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri