După o istorie lungă de 57 de ani, una din marile citadele ale industriei româneşti - Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB) - îşi opreşte activitatea. Societatea de azi, aflată sub administrarea concernului coreean Doosan, este doar o amintire din ceea ce fusese, în anii săi de glorie, principalul furnizor de echipamente pentru unităţile energetice (hidro, termo şi nuclear), industra navală, minerit şi producţia de ciment, dar şi un mare exportator de utilaje. La sfârşitul anului trecut, Doosan şi-a anunţat decizia de a închide fabrica din sudul Capitalei, iar protestele de ieri ale celor 300 de angajaţi rămaşi (faţă de recordul de 13.000 din anii 70-80) par să fie ultimul episod al epopeii acestei citadele industriale. Luni, 9 februarie, vor începe implacabilele proceduri de concediere colectivă, urmând ca - după epurarea platformei de 56 de hectare - fosta IMGB să ia calea dezvoltărilor imobiliare.
Peste 300 de muncitori de pe platforma IMGB și chiar membri ai familiilor acestora au protestat ieri în fața Palatului Victoria. Ei au cerut Guvernului să cumpere măcar o parte din societate, pentru a preveni închiderea. „Mai avem doar câteva piese pe care le terminăm și le trimitem la cartierul general al Doosan. Ei au acolo o fabrica similară și vor recupera de aici echipamentele pe care le pot refolosi acolo. Restul se va vinde la fier vechi, apoi se va vinde pământul de sub IMGB”, a spus liderul sindical Voicu Alexandru, la acţiunea de protest. „Noi sperăm că Guvernul va accepta să intervină în acționariatul companiei. Sud-coreenii au susținut că sunt dispuși să vândă afacerea, dar - din cauza că n-ar fi găsit cumpărător, pe fondul unor așa-zise constrângeri de natură curentă - ar fi nevoiți să închidă”, a mai spus liderul sindical. Protestatarii au depus un memoriu la Registratura Guvernului, acuzându-i pe coreenii de la Doosan că vor să vândă terenul de 56 de hectare, după ce vor fi vândut toate utilajele și halele la fier vechi. Întrebat dacă li s-au promis salarii compensatorii, liderul de sindicat a declarat că Doosan le-a propus doar două salarii, faţă de 75% din 6 salarii cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Argument forte în pariul lui Dej
IMGB a fost înfiinţată în 1963. La acel moment, a reprezentat unul dintre „pariurile industriale” ale regimului condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Liderul comunist român s-a opus făţiş planurilor lui Nikita Hrușciov, conducătorul Uniunii Sovietice de atunci. Acesta îşi exprimase viziunea potrivit căreia România trebuia să fie o ţară agrară în economia blocului estic. Dej însă insista pe industrie şi IMGB avea să devină unul dintre argumentele sale.
Societatea s-a profilat în principal pe turbine energetice şi echipament nuclear. Sectorul de prelucrări la cald a avut ca realizare de vârf presa de 1.400 de tone, utilizată în cadrul întreprinderii pentru fabricarea de turbine şi arbori cotiţi. Institutul de proiectări şi cercetări propriu asigura baza de concepţie pentru majoritatea produselor.
În anii 70, ca urmare a negocierilor dintre preşedintele român Nicolae Ceauşescu şi omologul american Jimmy Carter, au fost obţinute licenţe de livrare în SUA. IMGB a exportat în Statele Unite un arbore de generator pentru centrale electrice de 120 de tone.
De asemenea, fabrica a realizat cilindri pentru laminoarele combinatului siderurgic de la Galaţi, care atingeau o greutate de 150 de tone. Capacitatea proiectată era de 150.000 de tone de produse, producţia maximă - atinsă în perioada comunistă - fiind de 130.000 de tone. În 1989, platforma din sudul Capitalei număra 13.000 de angajaţi, incluzând şi pe cei care lucrau la companii adiacente, din industriile pe orizontală.
Tranziţia şi privatizarea, pariuri pierdute
După Revoluţie, au intervenit problemele specifice tranziţiei către economia de piaţă: blocajul financiar generat de neachitarea comenzilor, consumul excesiv de energie raportat la valoarea producţiei, întârzierea liberalizării preţurilor de pe piaţă - întreprinderea s-a văzut nevoită să vândă ieftin ceea ce fabrica tot mai scump. În acelaşi timp, statul, care rămăsese proprietarul societăţii, creştea salariile prin binecunoscutele indexări, iar încasările nu puteau face faţă ritmului acestor cheltuieli.
Salariaţii întreprinderii n-au stat departe nici de viaţa politică din primii ani ai tranziţiei. A rămas celebră, astfel, lozinca „IMGB / Face ordine” din perioada tulbure a anilor 1990-91.
În 1997, Guvernul condus de Victor Ciorbea a inclus IMGB pe o listă cu 42 de companii care însumau 20% din totalul pierderilor generate de societăţile cu capital de stat. Acestea trebuiau restructurate şi privatizate prin atragerea investitorilor străini.
Un an mai târziu, grupul norvegian Kvaerner a cumpărat 90% din acţiuni cu suma de 500.000 de dolari. Între timp, numărul angajaţilor scăzuse dramatic, la numai 2.700 de persoane.
Privatizarea a fost contestată în epocă. În timp scurt, norvegienii au vândut active ale firmei la preţul de 1,5 milioane de dolari, de trei ori mai mult decât plătiseră pe capitalul majoritar. În cadrul acestor tranzacţii, casa de cultură a întreprinderii a fost înstrăinată pentru 1,4 milioane de dolari. Cei de la Kvaerner susţineau însă că ei au achitat şi o parte din datorii, astfel că practic afacerea îi costase în jur de 10 milioane de dolari.
Norvegienii nu au reuşit să găsească linia de plutire. Concedierile au continuat, muncitorii rămaşi se arătau nemulţumiţi de salariile considerate prea mici. În 2006, când rămăsese cu puţin peste 600 de angajaţi, întreprinderea a fost vândută din nou, de data aceasta sud-coreenilor de la Doosan. Noul proprietar părea că găsise calea. Cu un număr de salariaţi relativ constant, între 500 şi 700 de persoane, cifra de afaceri avea să crească de la 30 milioane de euro în 2005 la 90 de milioane de euro în 2012.
În rând cu celelalte citadele ruinate
La fel ca în cazul IMGB s-a întâmplat și cu Electroputere Craiova, o altă perlă industrială a României, închisă la sfârșitul anului trecut. Acum 40 de ani, Electroputere realiza exporturi pe tot globul. O soartă similară au avut și Combinatul de Utilaj Greu (CUG) din Cluj, care producea echipamente pentru industria energetică și care acum nu mai există, ca și Tractorul Brașov, care putea produce 50.000 de tractoare pe an și avea exporturi în China, Brazilia, India şi mai multe state africane. Sau UCM Reșița, prima uzină metalurgică din Europa, fondată în 1771, cu 60 de ani înaintea coloșilor industriali europeni MAN sau Krupp, dar care se află de mulți ani în insolvență. Lista neagră a citadelelor ruinate după 1990 continuă cu Siderca din Călărași, Fortus Iași, Phoenix Baia Mare, platforma chimică Săvinești Piatra Neamţ, Combinatul Siderurgic Hunedoara şi cu alte cel puţin 8.000 de uzine, fabrici și combinate.
Ce le oferă Doosan angajaţilor concediaţi
La solicitarea Jurnalul de a-şi exprima poziţia în legătură cu evenimentele din ultima perioadă, compania Doosan IMGB ne-a transmis următorul răspuns: „În ultimele trei săptămâni, managementul Doosan IMGB a discutat cu reprezentanții sindicatelor măsurile compensatorii și i-a asigurat de întregul suport în găsirea unui nou loc de muncă. Urmare a efortului depus în acest sens, compania a primit deja multiple oferte din partea altor angajatori în domeniul producției pentru angajați. În ceea ce privește salariile compensatorii, managementul a propus o sumă fixă în valoare de 20.000 de lei pentru fiecare angajat, în plus față de salariul de bază pentru o durată de 12 luni. Deocamdată, sindicatele au refuzat această ofertă. Ne exprimăm însă speranța că angajații vor înțelege că aceasta este o ofertă foarte bună, având în vedere circumstanțele - situația financiară dificilă a companiei - și vor acceptă propunerea noastră”.
Reprezentanţii Doosan au subliniat, totodată, că „nu există clienți români din domenii strategice care să fie afectați de închiderea IMGB.
Toate obligațiile care decurg din contractele comerciale ale Doosan IMGB cu clienții săi, inclusiv cele legate de garanție, vor fi asigurate de către Doosan Heavy Industry (DHI).