Având în vedere condiţiile în care s-a realizat creşterea economică e interesant de văzut cum va evolua numerarul în afara sistemului bancar. Dacă acesta se va majora, înseamnă că românii s-au apărat cu ajutorul economiei subterane şi ar fi haios să se mărească numerarul în circulaţie, după ce s-a spus la TV că pandemia a schimbat obiceiurile şi oamenii au învăţat să plătească cu cardul.
Dar mai problematic e dacă nu creşte numerarul, fiindcă în măsura în care detensionarea n-o va face economia subterană, atunci, în paralel cu creşterea economică, am putea să asistăm la o mărire a cantităţii de credite neperformante.
Aş vrea să explic mai în detaliu acest lucru. Să zicem că nişte preţuri cu componentă administrată cresc. Sigur, guvernul se ţine de cuvânt, nu majorează principalele taxe, aşa cum s-a întâmplat la criza din urmă cu un deceniu, dar cu ajutorul inflaţiei se urmăreşte să se încaseze mai mult la buget prin intermediul impozitelor pe produs. În momentul în care populaţia se vede înghesuită de cheltuieli şi nu are posibilitatea să-şi uşureze povara apelând la economia necontabilizată, oare ce va tăia de pe listă? Bunurile de folosinţă imediată sau pe cele care nu corespund unor necesităţi vitale, precum împrumuturile la bancă?
Am discutat despre criza anterioară, care, sincer să fiu, nu ştiu când s-a încheiat, însă nu acest aspect mă preocupă, ci acela că politica fiscal-bugetară n-a ţinut atunci cont de supraîndatorare şi primele bănci din România au ajuns să aibă neperformant un credit din trei.
De aceea întrebarea e de ce ai vrea să faci creștere economică, atât timp cât nu te reechilibrezi la nivel micro, cât nu redistribui valoarea adăugată? Și nu e prima oară când spun că nu creşterea economică ar trebui să o urmărim, ci redistribuirea veniturilor pe criterii de productivitate!
Reamintesc că economişti de prim rang ai României au făcut referire la studii potrivit cărora există o relație directă între volatilitatea prețurilor şi cea a PIB. De unde apare? Citez: „Dacă presupunem că pe termen lung politica monetară are rolul de a stabiliza prețurile, suspectul principal rămâne politica fiscală. Printre canalele prin care o politică fiscală poate afecta inflația putem include efectul asupra cererii agregate a cheltuielilor fiscale, influența creșterii salariilor din domeniul public asupra sectorului privat și chiar taxele pe produs, care afectează marginal costurile din economie și consumul privat. Pe lângă acestea, o politică fiscală poate modifica așteptările în economie referitoare la puterea guvernelor viitoare de a plăti datoria publică angajată în prezent”.