"Murzilka", o publicaţie lunară de literatură şi artă, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, editată de UAB "Editors Murzilka" (Rusia), este, potrivit site-ului oficial Guinness World Records, revista pentru copii cu cea mai îndelungată apariţie.
Primul număr a fost publicat la 16 mai 1924 şi de atunci revista a avut o existenţă neîntreruptă nici chiar în timpul războiului.
În total, 1.015 numere au fost realizate până la 28 decembrie 2010.
Agnia Barto, Kornei Ciukovski, S. Marşak, M. Prişvin, K. Paustovski, S. Mihalkov sau V. Berestov se regăsesc printre colaboratorii remarcabili pe care revista i-a avut de-a lungul anilor.
Imaginea publicaţiei este Murzilka însuşi, un erou galben, pufos, întotdeauna cu beretă roşie şi cu fular şi, de multe ori, având un aparat de fotografiat. Personajul Murzilka, atât de iubit astăzi, a fost creat în 1937. Până atunci Murzilka a fost un căţeluş obişnuit şi prietenos (https://actualidad.rt.com/).
Populara revistă ilustrată le oferă micilor săi cititori poveşti, povestiri, piese de teatru şi poezii, precum şi articole educative, ghicitori, jocuri, desene, sfaturi practice etc. AGERPRES