Deşi nu o spune direct, Laura Codruţa Kovesi ar agrea un sistem constituţional în care să nu mai existe imunitate parlamentară. Aflată în plină “campanie electorală”, având în vedere anunţul făcut de ministrul Justiţiei pentru reconfirmarea acesteia la conducerea DNA, Kovesi a avut, în această perioadă, mai multe intervenţii publice în care a atacat imunitatea senatorilor şi deputaţilor, atunci când este vorba despre reţinere, arestare şi percheziţie. Aceste declaraţii au accentuat o falie existentă atât în societate, cât şi la nivelul clasei politice, o parte fiind de părere că imunitatea parlamentară trebuie să dispară, în timp ce o altă parte susţine că imunitatea parlamentară este garantată de Constituţie şi are menirea de a contracara posibilele abuzuri pe care sistemul judicar le-ar putea produce în anumite dosare. “Jurnalul Naţional” prezintă, astăzi, modul în care a fost reglementată imunitatea parlamentară în România, încă de pe vremea regelui Ferdinand I, până în prezent, inclusiv în perioada comunistă. Totodată, prezentăm pe larg modul în care această imunitate este reglementată în societăţile cu o mult mai veche istorie democratică decât România, cum ar fi Germania, Franţa sau Statele Unite.
Într-o intervenţie la RFI, Laura Codruţa Kovesi a cerut Parlamentului să-şi motiveze refuzurile cu privire la încuviinţarea arestării, reţinerii şi percheziţiei aleşilor. "Aceste refuzuri ale Parlamentului nu au fost motivate niciodată. Noi ca procurori şi mai mult, instanţele de judecată au nevoie de documente. O declaraţie publică nu ne ajută, aceste refuzuri nu sunt motivate în scris. Noi ca procurori, când luăm o decizie, o motivăm, judecătorii când iau o decizie, o motivează. Parlamentul, când respinge astfel de cereri, nu motivează niciodată". Constituţia nu obligă camerele să motiveze aceste decizii, însă şefa DNA ignoră acest amănunt, precizând că Parlamentul funcţionează după un regulament ce “poate fi modificat. “Eu nu sunt în măsură să spun ce trebuie sau ce nu trebuie să facă Parlamentul, spun doar ce fac magistraţii, magistraţii îşi motivează toate deciziile", a precizat Kovesi.
Perioada regală, parlamentari imuni penal
În România, imunitatea parlamentară a fost instituită încă din primul text constituţional. De referinţă este textul Constituţiei României, adoptat în 1923 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 282, din 29 martie 1923. Potrivit articolului 54, niciunul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu putea fi “urmărit sau prigonit pentru opţiunile şi voturile emise” de acesta în cursul excerciţiului mandatului său. Mai mult, niciun membru al uneia sau celeilalte Adunări nu putea, în tipul sesiunii, să fie nici urmărit, nici arestat “în materie de represiune”, decât cu autorizarea Adunării din care făcea parte, “afară de cazul de flagrant delict”.
Textul de la 1923 mai preciza faptul că, dacă a fost arestat preventiv sau urmărit în timpul când sesiunea era închisă, urmărirea sau arestarea trebuiau supuse Adunării din care făcea parte, îndată după deschiderea Corpurilor Legislative. Totodată, detenţiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunări era suspendată pe tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cerea.
Se poate observa că, la acel moment, urmărirea penală şi arestarea unui parlamentar, în România, erau mult mai dificile decât sunt în zilele noastre. Parlamentul României era compus, ca şi astăzi, din două camere, respectiv Adunarea Deputaţilor şi Senatul. Interesant este că, în acele timpuri, deveneau senatori de drept mai multe categorii privilegiate. Printre aceştia se numărau foştii preşedinţi de Consiliu şi foşti miniştri cu o vechime de cel puţin şase ani, foştii preşedinţi ai Corpurilor legislative cu o vechime de cel puţin opt sesiuni ordinare, foştii senatori şi deputaţi aleşi în cel puţin zece legislaturi, foştii prim-preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi alte categorii care activau în cadrul Armatei şi Bisericii.
Această Constituţie a fost promulgată de regele Ferdinand I în 28 martie 1923, ea fiind repusă în vigoare în anul 1944 şi a funcţionat până în 1947, la venirea comuniştilor.
Nici statul comunist nu-şi aresta aleşii fără votul Marii Adunări Naţionale
După preluarea puterii de către comunişti, România a devenit republică. Mai întâi populară şi, ulterior, socialistă. Nici măcar Constituţia Republicii Socialiste România, când exista un partid unic-stat, respectiv Partidul Comunist Român, iar toate pârghiile puterii se aflau în mâinile lui Nicolae Ceauşescu, imunitatea parlamentară nu a fost abrogată. Ba dimpotrivă. Prima Constituţie a Republicii Socialiste România a luat formă în 1965. Sistemul parlamentar s-a modificat, din două Camere rămânând una singură, sub denumirea de Marea Adunare Naţională, formă care a funcţionat până în 1990.
Ei, bine, în această Constituţie, la articolul 69, a fost instituită imunitatea parlamentară. Astfel, legea fundamentală comunistă reglementa faptul că niciun deputat al Marii Adunări Naţionale nu poate fi reţinut, arestat sau trimis în judecată, fără încuviinţarea prealabilă a Marii Adunări Naţionale în timpul sesiunii, iar, între sesiuni, a Consiliului de Stat.
Numai în caz de infracţiuni flagrante, deputatul, în statul socialist, putea fi reţinut fără această încuviinţare. Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România era organul suprem al puterii de stat cu activitate permanentă, aflat în subordinea Marii Adunări Naţionale. Textul constituţional socialist a fost modificat în anul 1986, însă fără a se umbla la imunitatea deputaţilor.
Cum este la alţii
Majoritatea statelor democratice au prevăzut, în textele constituţionale, faptul că parlamentarii se bucură de imunitate penală, atunci când este vorba despre reţinere şi arestare. Unele Constituţii sunt mult mai restrictive decât a României în privinţa acestor măsuri pe care procurorii ar dori să le instituie. Prezentăm cele mai elocvente exemple în acest sens:
• CONSTITUŢIA SPANIEI - Deputații și senatorii se bucură de inviolabilitate pentru opiniile exprimate în exercitarea atribuțiilor lor. Pe durata mandatului, deputații și senatorii se bucură totodată de imunitate și nu pot fi arestați decât în caz de flagrant delict. Aceștia nu pot fi inculpați și nici urmăriți penal, fără autorizarea prealabilă a Camerei din care fac parte.
• CONSTITUŢIA UNGARIEI - Membrii Adunării Naționale au dreptul la imunitate și remunerație în vederea promovării independenței acestora.
• CONSTITUŢIA ITALIEI - Membrii Parlamentului nu pot fi trași la răspundere pentru opiniile sau voturile exprimate în timpul exercitării funcției lor. În absența autorizării din partea Camerei din care face parte, niciun membru al Parlamentului nu poate fi supus unei percheziții corporale sau domiciliare, nu poate fi arestat sau lipsit de libertate personală în alt fel și nici nu poate fi ținut în arest, cu excepția cazurilor în care se execută o sentință definitivă a unei instanțe judecătorești sau a cazurilor de flagrant delict, unde arestarea sau prelevarea de probe este obligatorie. Această autorizare va fi, de asemenea, necesară în vederea interceptării conversațiilor sau a comunicărilor unui membru al Parlamentului ori a sechestrului corespondenței acestora.
• CONSTITUŢIA GERMANIEI - Un deputat nu poate fi urmărit în niciun moment, judiciar sau disciplinar, din cauza votului lui sau a unei declaraţii pe care a făcut-o în Bundestag sau într-una din comisiile sale sau să fie tras la răspundere în alt mod în afara Bundestagului. Aceasta nu se aplică pentru injuriile defăimătoare. Un deputat nu poate fi tras la răspundere sau arestat pentru fapte pedepsite de lege decât cu încuviinţarea Bundestagului, afară numai dacă a fost arestat în flagrant delict sau în cursul zilei următoare comiterii faptei. Încuviinţarea Bundestagului este de asemenea necesară pentru orice altă îngrădire a libertăţii personale a unui deputat sau pentru pornirea unei proceduri judiciare împotriva unui deputat în baza articolului 18. Orice acţiune penală şi orice urmărire în baza articolului 18 împotriva unui deputat, orice arest sau orice alte îngrădiri ale libertăţii sale personale trebuie suspendate la cererea Bundestagului. Deputaţii sunt îndreptăţiţi să refuze să depună mărturie cu privire la persoanele care le-au confiat fapte în calitatea lor de deputaţi sau cărora ei le-au încredinţat fapte în această calitate, precum şi cu privire la aceste fapte. Atât timp cât acest drept este în vigoare este inadmisibilă sechestrarea de documente.
· CONSTITUŢIA SUA - Senatorii şi reprezentanţii vor primi o indemnizaţie pentru serviciile prestate ce va fi stabilită prin lege şi plătită de Trezoreria Statelor Unite. În toate cazurile, cu excepţia trădării, crimelor şi încălcării ordinii publice, ei se vor bucura de imunitate privind arestarea pe durata prezenţei lor la sesiunea Camerei respective şi în timpul deplasării lor de la şi spre aceasta; de asemenea, pentru orice luări de cuvânt sau dezbatere în oricare din Camere, ei nu vor putea fi anchetaţi în niciun alt loc.
· CONSTITUŢIA BELGIEI - Cu excepția infracțiunilor flagrante, niciun membru al oricăreia dintre cele două Camere nu poate fi trimis direct sau citat în fața unei instanțe judecătorești sau arestat, în timpul unei sesiuni, în materie penală, cu excepția cazului în care acest lucru este autorizat de către Camera al cărei membru este. Cu excepția infracțiunilor flagrante, măsurile coercitive care necesită intervenția unui judecător nu pot fi instituite, în timpul unei sesiuni, în materie penală, împotriva niciunui membru al uneia dintre Camere, decât de către primul președinte al instanței de apel, la solicitarea judecătorului competent. Această decizie trebuie comunicată președintelui Camerei în cauză. Toate perchezițiile sau punerile sub sechestru, executate în baza alineatului anterior pot fi efectuate numai în prezența președintelui Camerei în cauză sau a unui membru numit de acesta. În timpul sesiunii, numai procurorii din cadrul Parchetului și funcționarii competenți pot declanșa procedura penală împotriva unui membru al uneia dintre cele două Camere. Membrul respectiv al uneia dintre cele două Camere poate, în orice etapă a anchetei judiciare, în timpul unei sesiuni și în materie penală, să solicite Camerei din care face parte să suspende procedurile. Pentru a onora această solicitare, Camera respectivă trebuie să ia o decizie cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate. Reținerea unui membru al oricăreia dintre cele două Camere sau urmărirea acestuia în justiție în fața unei instanțe judecătorești este suspendată în timpul sesiunii, dacă respectiva Cameră din care face parte solicită acest lucru.
Reguli mult mai aspre pentru aleşi decât în 1991
După revoluţie, România a revenit la un sistem parlamentar bicameral. Prima Constituţie a României postrevoluţionare a fost adoptată în 1991, iar în cuprinsul articolului 69 a fost reglementată şi imunitatea parlamentară. Astfel, deputatul sau senatorul nu putea fi reţinut, arestat sau trimis în judecată penală sau contravenţională, potrivit acestui text constituţional, fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competenţa de judecată aparţinea Curţii Supreme de Justiţie. În caz de infracţiune flagrantă, deputatul sau senatorul putea fi reţinut şi supus percheziţiei, numai că ministrul Justiţiei era obligat să îl înştiinţeze neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra acestor lucruri. În cazul în care Camera constata că nu există temei pentru reţinere, ea putea dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Anul marilor schimbări
Constituţia României s-a modificat, prin referendum, în anul 2003, textul de atunci aflându-se şi astăzi în vigoare. Astfel, în prezent, deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere penată pentru voturile exprimate în exercitarea mandatului, dar pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată pentru fapte care nu au legătură cu opiniile politice exprimate. Nu pot fi însă reţinuţi, percheziţionaţi şi arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. Reglementarea referitoare la infracţiunea flagrantă a rămas în vigoare, aleşii putând, în acest caz, fi reţinuţi şi percheziţionaţi, iar ministrul Justiţiei este, de asemenea, obligat să aducă de îndată a cunoştinţa preşedintelui Camerei această situaţie, Camera putând, în continuare, să dispună revocarea măsurii dacă constată inexistenţa unui temei care să justifice această procedură.