Jurnalul.ro Cultură Teatru În FNT33, premieră TNB

În FNT33, premieră TNB

de Magdalena Popa Buluc    |   

Spectacolul „Gertrude”, regizat de Silviu Purcărete la Teatrul Național din București (TNB), are premiera sub auspiciile Festivalului Național de Teatru (FNT), ediția cu numărul 33, desfășurată între 20 și 30 octombrie.

Evenimentul, considerat a fi o frumoasă „întâmplare teatrală unică”, se înscrie drept parteneriat TNB – FNT 2023. Sub această umbrelă vor fi două reprezentații cu „Gertrude” – în zilele de 28 și 29 octombrie (premiera oficială), programate la Sala Studio de la ora 19:00.

Piesa scrisă de dramaturgul Radu F. Alexandru a apărut în volumul „Teatru 7” (Editura Cartea Românească, 2012). Potrivit criticului literar Răzvan Voncu, „Gertrude” este „cu adevărat o capodoperă”. Din echipa regizorului Silviu Purcărete pentru crearea acestui spectacol fac parte Dragoș Buhagiar (scenografia), Vasile Șirli (muzica originală), Florin Fieroiu (coregrafia), Viorel Florea (regia tehnică). Distribuția este „total masculină”. Personajele au fost încredințate actorilor Claudiu Bleonț – Gertrude, Mircea Rusu – Claudius, Marius Manole – Hamlet, Alexandru Potocean – Horațio, Marius Bodochi – Duhul, Paul Chiribuță – Polonius (actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești) și Lari Giorgescu – Ofelia.

Prin această nouă creație, care onorează atât Naționalul bucureștean, cât și Festivalul Național de Teatru 2023, este remarcată revenirea în București a creatorului Silviu Purcărete. Ultima dată a montat într-un teatru din Capitală cu unsprezece ani în urmă și tot la TNB – „Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț protagoniști.

Într-un interviu acordat de Silviu Purcărete pentru Rock FM, remarcabilul regizor spunea că a ezitat ani de zile să lucreze în București: „Și la Teatrul Național din București am ezitat ani de zile să lucrez. Până la urmă, am cedat la rugămințile lui Pino Caramitru. Această montare (...) o fac în urma promisiunii pe care i-am făcut-o lui”.

Vorbind despre dramaturgia lui Radu F. Alexandru, în postfața volumului „Teatru 7”, Silviu Purcărete spune: „Ni se sugerează de la început că nicio soluție de salvare nu e posibilă pentru ca totul să se încheie în focul de artificii al unui triumf cinic al eșecului. Adresându-se mai mult minții decât inimii, piesele lui Radu F. Alexandru te încîntă în mod paradoxal tocmai datorită jubilației sarcastice care însoțește fiecare situație, fiecare replică”.

O privire generală asupra textului oferă TNB pe site-ul instituției: „Rescrierea poveștii enigmaticului prinț danez, Hamlet, din perspectiva dramaturgului Radu F. Alexandru, spulberă multe dintre incertitudinile piesei Marelui Will conferind celebrelor personaje sensuri și valențe nebănuite. În Gertrude, Regina-mamă, purtătoarea vinii supreme, devine mintea diabolică din spatele unui scenariu despre adulter, minciună, crimă și putere. Cine este ucigașul Regelui? Merită el pedeapsa sau iertarea? Tatăl l-a ucis pe tată? ‒ sunt întrebări ce-și caută răspunsul într-o acțiune în care motivații suspecte se întrepătrund cu momentele de suspans ale unui thriller. Autorul nu se dezice de interogația shakespeariană înfățișându-ni-l pe tânărul Hamlet ‒ cu toate angoasele lui ‒ neobosit în căutarea adevărului, îmbrățișând, într-un final, moartea ca eliberare, scârbit de toți și de toate”.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri