Jurnalul.ro Ştiri Politică În grafic pentru Preşedinţia UE, cu o decizie luată

În grafic pentru Preşedinţia UE, cu o decizie luată

de Sînziana Duţă    |   

Consiliul interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul UE a hotărât care va fi principala locație pentru organizarea reuniunilor de lucru din România. Deși aceasta este prima decizie adoptată, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, afirmă că România este „în grafic” şi dă asigurări că „lucrează în ritm intens” pentru a asigura buna desfăşurare a acestui moment.

Palatul Parlamentului a fost ales ca locație pentru organizarea reuniunilor de lucru care vor fi găzduite de România, pe perioada primelor șase luni ale anului 2019, când țara noastră va deține preșe­dinția rotativă a UE. Conform ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Casa Poporului a fost aleasă drept locație de lucru în baza unei „analize de propuneri pentru clădiri care îndepli­nesc criteriile organizatorice și posibilitățile de amenajare conform standardelor Consiliului UE”. Cu toate acestea, purtă­torul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureșan, este de părere că decizia Executivului este una greșită, iar aceste reuniuni ar trebui să aibă loc și în alte orașe ale țării. „Guvernul ne va spune că este mai simplu şi mai ieftin să organizeze totul în Palatul Parlamentului. Eu spun că preşedinţia română a Consiliului nu este doar o serie de reuniuni care trebuie organizate pentru a scăpa de ele, ci este o oportunitate de a ne prezenta ţara Europei”, scrie europar­lamentarul PMP, pe Facebook. În plus, Siegfried Mureșan spune că miniștrii UE „nu au nevoie de atâta lux cât crede PSD” și atrage atenția că orice costuri suplimen­tare pentru România pentru organizarea unor reuniuni în provincie sunt bani bine investiți care „se vor întoarce înzecit”.

În ședința de Guvern de ieri, premierul Mihai Tudose s-a arătat și el nemulțumit, în special de întârzierile privind constituirea grupurilor de lucru pentru pregătirea președinției Româ­niei la Consiliul UE. „Am solicitat ieri la Comitetul interministerial privind Preşe­dinţia României la Consiliul European o actualizare şi o completare a listei cu persoanele desemnate de către ministere să facă parte din grupurile de lucru. Au fost ministere care au transmis lista completă, ministere care au transmis lista parţială şi ministere care n-au transmis nimic. A fost un termen pentru săptămâna aceasta. Este ultimul termen”, a declarat Tudose.

Guvernului Români­ei i-au trebuit săptă­mâni întregi să ia prima decizie organizatorică referitoare la Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar decizia este una greșită!”

Siegfried Mureșan

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri