Colegi, prieteni pe scenă și în viață, actori legendari ai teatrului românesc – Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, Emilia Dobrin, Mircea Diaconu și Dana Dogaru – au împărtășit aseară, pe scena Teatrului Nottara, amintiri, povești de la repetiții și din culise despre inegalabilul George Constantin, de la a cărui naștere s-au împlinit, pe 3 mai, 90 de ani. Mihai și Matei Constantin, fiul și nepotul lui George Constantin, au fost și ei prezenți la eveniment, iar Horațiu Mălăele și Andrei Șerban au trimis intervenții filmate. Evenimentul a fost moderat de Adriana Moca, actriță care l-a avut pe George Constantin partener de scenă în memorabilul Karamazovii (1981) de Horia Lovinescu și Dan Micu, în regia lui Dan Micu.
George Constantin a marcat nu doar istoria Teatrului Nottara, ci și a teatrului românesc, de aceea este important să ne reamintim modelul unic pe care l-a oferit și pe care mai tinerele generații îl pot urma. Un artist are nevoie de modele valoroase, așa cum consideră Alexandru Mâzgăreanu, directorul Teatrului Nottara: „Noi, cei care venim aici, la Teatrul Nottara, trebuie să fim conștienți că avem o responsabilitate față de o seamă de artiști care au făcut istorie: George Constantin, alături de alte nume exemplare precum George Vraca, Ștefan Iordache, Dan Micu”.
Dincolo de poveștile particulare, firul roșu care leagă amintirile invitaților este dat de admirația, respectul și uluirea în fața personalității colosale a lui George Constantin, a felului său unic de a trăi în și prin teatru, a seriozității, dedicării și talentului său.
Amintindu-și de George Constantin din anii de la Institutul de Teatru și Film, Victor Rebengiuc îl considera pe George Constantin ca fiind cel mai bun din acea generație. După absolvire, o parte dintre colegi au plecat împreună cu Vlad Mugur, pe care îl avuseseră asistent în școală, la Craiova, iar George Constantin a rămas în București, întrucât trebuia să își satisfacă serviciul militar, pe care l-a îndeplinit la Teatrul Nottara, pe atunci Teatrul Armatei. „Și-a făcut cu cinste datoria aici în acest teatru. Vocea lui încă răsună și o să mai răsune multă vreme.”
„Pot spune că eu pe George încă nu am terminat să îl cunosc. Am petrecut multă vreme împreună, nu neapărat discutând lucruri personale, cât lucrând, și asta a fost marea, formidabila mea bucurie... George era timid și nu se manifesta, nu făcea caz de talentul lui extraordinar care era unic, găsea soluții neașteptate pentru roluri, nu te-ai fi gândit niciodată că se poate juca într-un anumit fel un rol, dar el găsea organic mijloace neașteptate”, și-a amintit Victor Rebengiuc.
Alexandru Repan consideră că două sunt spectacolele cele mai importante din cariera lui George Constantin, în care au și jucat împreună: Karamazovii (1981), după un scenariu realizat de Horia Lovinescu împreună cu regizorul Dan Micu, și Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă (1979) de Horia Lovinescu, în regia lui Dan Micu.
„Au fost câțiva piloni importanți care au pus bazele vieții mele artistice: mama mea, profesorul meu de teatru Moni Ghelerter, Horia Lovinescu și compania și prietenia pe care mi le-a acordat George Constantin.”
Împreună au jucat în câteva zeci de spectacole, dar în total au fost mii de reprezentații, astfel că au petrecut mult timp pe scenă și dincolo de scenă, într-o perioadă prolifică a teatrului românesc, când se jucau în medie zece spectacole pe săptămână. Își amintește cu nostalgie și de momentele când ieșeau, împreună cu Dan Micu, Emil Hossu, Horațiu Mălăele, la restaurantul Moldova, unde George Constantin stătea doar la un pahar și apoi pleca, dar și de întâlnirile acasă la actor, unde jucau ping-pong și unde a descoperit că George Constantin avea un atelier de lăcătușerie, fiind pasionat să confecționeze chei și lacăte.
Mircea Diaconu a vorbit despre efervescența creatoare din anii ’70, ’80, când noțiunea de trupă era fundamentală, când actorii munceau enorm, actoria era un soi de religie pentru ei, cu nenumărate căutări, revelații, cu repetiții zi-noapte. O perioadă în care spectatorii înțelegeau și ei magia acestei lumi, o căutau, știau că după ce bate gongul se face intrarea în luma poveștii. „Pe parcursul carierei, George Constantin a fost invitat la Teatrul Bulandra, la Teatrul Mic, la Național, dar mereu revenea la Nottara. Noțiunea de trupă funcționa ca un organism unitar. Din această trupă a Nottara-ului au ieșit mari actori.”
Pentru Horațiu Mălăele, George Constantin a fost un fenomen unic și irepetabil. „George, dacă ai să fugi de mine cum aleargă lumina, dacă ai să te ascunzi în cele mai de negăsit locuri, cel care te va ajunge tot timpul și găsi oriunde va fi dorul meu.”
Emilia Dobrin a povestit despre repetițiile la spectacolul Insomnie (1982) de Adrian Dohotaru, în regia lui Alexandru Dabija, un proiect care a întâmpinat mari dificultăți din cauza cenzurii. O perioadă tensionată, pe care George Constantin însă, cu umorul său, reușea să o facă să fie mai suportabilă. „Eu cred că pentru George nu e valabilă zicala că oricine e de înlocuit. Nu, George Constantin este de neînlocuit.”
Și pentru Catrinel Dumitrescu George Constantin este de neînlocuit. Și-l amintește pe unicul, irepetabilul, regele, uraganul George Constantin în primul rând din perioada studenției. „Am fost o generație atât de norocoasă, în anii ’70, ’75 erau în București niște spectacole fabuloase, răscolitoare, seară de seară mergeam noi, studenții, să vedem spectacole ale căror replici și acum putem să le reproducem. Spectacolul «Furtuna» [al lui Ciulei] a fost un moment de referință, de magie. Profesorul nostru Cotescu spunea, vorbind despre George, că era chintesența noțiunii de perfecțiune în arta actorului. Ce minunați, buni și generoși erau pentru noi, cei tineri, acei mari actori. Ne simțeam și apărați, și iubiți.”
Furtuna (1978) lui Ciulei a rămas și pentru Mariana Mihuț, care o interpreta pe Miranda, alături de un George Constantin titanic în Prospero, un moment esențial: „Asemenea Prospero nu s-a mai născut pe lume și nici nu cred că se va mai naște cineva care să fie atât de Prospero precum era el. A fost un om și generos, și timid, și uriaș. Toate repetițiile cu «Furtuna», toată distribuția lui Ciulei în frunte cu George au fost într-adevăr de mare grație, a fost o minune. Au fost niște clipe atât de fericite, pe care nu le-am mai retăit, ne simțeam bine, toată lumea avea idei și toată lumea îndrăznea să le spună. Toată perioada aceea a fost un mare cadou pentru toți actorii care am jucat alături de George.”
Andrei Șerban, într-o adresare directă către George Constantin, emoționantă și reverențioasă, a vorbit despre misterul și transcendența care îl locuiau pe artist. „Erai inspirat de un anumit impuls interior, inima și intelectul erau în armonie. Ne băteam să lucrăm cu tine, Penciulescu, Pintilie, Esrig, și eu, deși eram foarte tânăr. Am reușit să colaborăm în «Iona», un text proaspăt scris atunci, un text biblic și politic. Partea politică o transmiteai cu ironie și umor, foarte direct, partea biblică era plină de referințe mistice pe care le trăiai în adâncul tău, aveai acel duh, acel spirit stanislavskian de a simți în profunzime, cu tot trupul tău metafizica. Asta m-a inspirat și mi-a rămas ca un fel de dorință de a continua să lucrez în același sens pe care mi l-ai dezvăluit tu. Ca spectatori, ne simțeam îmbrățișați, mângâiați de căldura, de modestia ta, de talentul tău. Erai un vulcan, o energie vulcanică, dar, în același timp, erai foarte vulberabil... Împlinești 90 de ani, nu mai ești printre noi și în același timp îți simțim lipsa imensă. Pentru că în lumea aceasta avem atâta nevoie de un George Constantin, de imensa lui prezență. Nu e nimeni ca tine. Revino!”
Tot într-o adresare directă către George Constantin, Dana Dogaru a mărturisit că aproape tot ce știe a învățat de la artist, pe care îl consideră cel mai mare actor cu care a avut șansa să se întâlnească în viață. „Îți mulțumesc, George, și te asigur că tot ce am învățat de la tine o să spun celor tineri, că nu o să lăsăm să se aștearnă uitarea peste tine și că micile secrete teatrale pe care de la tine le-am aflat o să le spun nepotului tău, Matei Constantin, cu care am șansa să joc în continuare la Bulandra.”