Jurnalul.ro Ştiri Externe Încă două persoane au fost reținute în urma atentatului din Marea Britanie

Încă două persoane au fost reținute în urma atentatului din Marea Britanie

Alte două persoane au fost reţinute în legătură cu atacul de miercuri din faţa Parlamentului britanic, ridicând la nouă numărul celor arestaţi, a anunţat vineri şeful unităţii antiteroriste a Scotland Yard, Mark Rowley, informează EFE şi AFP. Într-o conferinţă de presă în faţa sediului poliţiei, Rowley a informat că cele două persoane, calificate drept 'semnificative', au fost arestate în West Midlands, centrul Angliei, şi în nord-vestul ţării. 

Totodată, potrivit AFP, Mark Rowley a precizat că autorul atacului se numea la naştere Adrian Russell Ajao. Iniţial, autorul atacului din apropierea Parlamentului britanic, soldat cu patru morţi şi peste 20 de răniţi, a fost identificat de către Scotland Yard drept Khalid Masood, în vârstă de 52 de ani. Pe de altă parte, EFE citează The Sun care a informat că individul s-ar fi născut la 25 decembrie 1964 şi se numea Adrian Elms, scrie Agerpres.

Născut în Kent (sud-estul Angliei), Masood trăia de puţin timp în West Midlands (centru) și nu făcea obiectul vreunei anchete în curs, dar fusese anterior în vizorul autorităţilor, pentru o serie de infracţiuni, potrivit Poliţiei Metropolitane.

 

Citește și:

Bilanțul morților atentatului de la Londra crește

 

MAE: Românca aflată în stare gravă după atacul de la Londra - transferată în alt spital, pentru investigaţii

 

Priveghi în Piaţa Trafalgar pentru victimele atacului de la Londra

 

 

ISIS a revendicat atacul de la Londra

 

Autorul atacului de la Londra ar fi acţionat singur

Subiecte în articol: atentat terorist isis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri