Jurnalul.ro Ştiri Observator Încă trei cazuri de infecție cu tulpina din Marea Britanie

Încă trei cazuri de infecție cu tulpina din Marea Britanie

Încă trei cazuri de infecție cu noua tulpină din Marea Britanie au fost confirmate, potrivit Ministrului Sănătății. În prezent, în România sunt opt cazuri confirmate cu noua tulpină.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat, miercuri, că au fost depistate încă trei cazuri de infecție cu noua tulpină de SARS-CoV-2, fără a preciza unde au fost diagnosticate aceste trei noi cazuri.

Odată cu cei trei pacienți care au fost diagnosticați cu noua tulpină, numărul bolnavilor ajunge la opt, în România.

Primul caz de SARS-CoV-2 cu tulpină nouă a apărut, în România, în Giurgiu, la o tânără care nu a călătorit în străinătate.

Apoi, noi cazuri au apărut în București, la Școala 28, iar ulterior un caz în Suceava și altul în Constanța.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri