Jurnalul.ro Ştiri Externe Încă un trotuar de lângă Casa Albă va fi închis publicului

Încă un trotuar de lângă Casa Albă va fi închis publicului

Serviciile Secrete americane au decis interzicerea accesului publicului pe trotuarul care trece pe lângă gardul sudic al Casei Albe, începând cu ziua de mercuri a săptămânii viitoare.

Trotuarul fusese închis accesului pe timpul nopții între orele 11 seara și 6 dimineața din 2015, însă acum publicul nu va mai avea acces deloc, se spune într-un comunicat de presă al Serviciului.

”Închiderea trotuarului va diminua posibilitatea celor care vor să pătrundă ilegal în Casa Albă”, se mai spune în comunicatul citat de Reuters.
În luna martie a.c., un bărbat a escaladat gardul de est al Casei Albe, pe timpul nopții, și a stat pe terenul instituției timp ce 16 minute înainte ca bărbatul să fie arestat.

Pe toată perioada acestui eveniment, Donald Trump se afla în Casa Albă.

În comunicat se mai precizează că publicul nu va fi împiedicat să privească sau să fotografieze clădirea președinției.

Aceeași restricție este impusă și la gardul de nord al Casei Albe, mai spune comunicatul.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri