Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat sâmbătă că, în cazul în care un club nu are autorizaţie de funcţionare de la sectorul pe raza căruia se află, acesta trebuie închis.
"Incendiu la un club din Capitală! Nu sunt victime, Slavă Domnului! Am alertat toate autorităţile responsabile. Din punctul meu de vedere, în cazul în care un club nu are autorizaţie de funcţionare de la sectorul pe raza căruia se află, aşa cum prevede legea, trebuie închis. Numai aşa va înţelege toată lumea că legile trebuie respectate de toţi şi că nu se joacă nimeni cu vieţile oamenilor", a scris edilul şef al Capitalei pe Facebook.
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la Clubul Bamboo din Capitală. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbuşită în cea mai mare proporţie.
Primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader, a declarat sâmbătă că, în a doua jumătate a anului trecut, Clubul Bamboo a fost amendat de primăria de sector, care are însă responsabiliatea de a emite autorizaţie doar pentru desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică.
"În momentul de faţă, după ce au fost sancţionaţi, dânşii au depus documentaţia pentru obţinerea acestei autorizaţii, dar este incompletă la momentul actual şi li s-a transmis să facă completările necesare. Au primit amenda în a doua parte a anului trecut. Din câte am înţeles, ei au documentaţia pentru autorizare ISU, au scenariul la incendiu, planul şi tot ce trebuie", a precizat edilul, pentru AGERPRES.
El a menţionat că printre documentele care lipseau din dosarul depus se număra şi recepţia făcută în urma unei autorizaţii de construcţie. AGERPRES