Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de proporţii la o casă de copii din Giurgiu

Incendiu de proporţii la o casă de copii din Giurgiu

Două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD au intervenit, luni, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o casă de tip familial din municipiul Giurgiu în care se aflau în îngrijire copii, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ. 

"Două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD au intervenit luni pe strada Murelor din municipiul Giurgiu după ce a fost anunţat faptul că acolo a izbucnit un incendiu. Ajunşi la faţa locului pompierii au constatat că este vorba de o casă de tip familial în care primesc îngrijire copii cu dizabilităţi, iar incendiul se manifesta la două magazii, anexe gospodăreşti şi la un autoturism Dacia Solenza parcat lângă magazii. La sosirea echipajelor de pompieri minorii care se aflau în casă fuseseră evacuaţi şi pe timpul intervenţiei au stat în Ambulanţă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ. 

Incendiul a fost stins în aproximativ o oră, iar în urma acestuia "a ars acoperişul a două magazii pe o suprafaţă totală de aproximativ 20 de metri pătraţi precum şi articole electrocasnice şi de mobilier propuse spre casare din cele două magazii". 

Totodată, "a ars în proporţie de 90 la sută un autoturism Dacia Solenza" parcat lângă cele două magazii, a mai precizat sursa citată. 

În urma cercetărilor a reieşit faptul "incendiul ar fi izbucnit în urma unor lucrări la de sudură efectuate de un angajat, lucrări în urma cărora s-a aprins vegetaţia uscată din vecinătatea celor două magazii". 

Şi reprezentanta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, Denisa Cristescu, a declarat pentru AGERPRES că în casa de tip familial "locuiesc şase minori cu dizabilităţi cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, iar pe timpul incendiului doi dintre aceştia se aflau la şcoală, ceilalţi patru fiind evacuaţi din casă de personalul care îi are în îngrijire şi niciunul nu a fost afectat de fum, deoarece incendiul s-a manifestat la anexele gospodăreşti". 

"Muncitorul care a efectuat sudura este angajat al DGASPC Giurgiu, cauza probabilă a fost stabilită de pompieri, acum DGASPC Giurgiu demarează o anchetă internă pentru a stabili persoana vinovată de această situaţie", a declarat şi Denisa Cristescu. 

Autoturismul care ars în incendiu aparţinea tot DGASPC Giurgiu, dar se pare că era casat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri