Un apartament situat într-un bloc de pe strada Bronzului a luat foc, în această după-amiază, la faţa locului deplasându-se două echipaje de pompieri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, o femeie în vârstă de 72 de ani a suferit o intoxicaţie uşoară cu fum. Victima a fost preluată de SMURD în stare de conştienţă.
De asemenea, un bărbat aflat în apartament în momentul izbucnirii incendiului a avut nevoie de îngrijiri medicale, întrucât a suferit un atac de panică. Pentru siguranţă, pompierii i-au evacuat pe vecini.
Sursa citată a precizat că au ars elemente de mobilier şi articole textile. Totodată, s-au degradat uşile şi pereţii apartamentului.
Sursa: mytex.ro