Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu într-un bloc din București. Zeci de persoane, evacuate, trei au primit îngrijiri medicale

Incendiu într-un bloc din București. Zeci de persoane, evacuate, trei au primit îngrijiri medicale

Un incendiu a izbucnit marți într-un imobil cu trei etaje din București. Pompierii au intervenit cu numeroase utilaje și au evacuat 25 de persoane. Trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unui imobil P+3 de pe strada Poliției, în Sectorul 5 din București. La fața locului, echipajele de intervenție au constatat ca incendiul se manifesta, cu flacără violentă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați. În paralel, au fost evacuate 25 de persoane din imobilul afectat de incendiu.

În urma evenimentului trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, două având atacuri de panică si una fiind expusă la fum. Cele trei persoane au refuzat transportul la spital.

În misiune au fost trimise opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul Special de Salvatori, doua echipaje de prim-ajutor SMURD, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri