Incendiul a afectat majoritatea celor 118 magazine din zona pentru animale de companie, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 1.400 de metri pătrați, potrivit BBC. Păsări, câini, pisici și șerpi au ars de vii în timpul incendiului.
Flăcările au pornit de la scurtcircuit electric, au declarat autoritățile, adăugând că nu au fost oameni răniți.
Chatuchak este una dintre cele mai mari piețe din Asia de Sud-Est. De asemenea, este cea mai populară dintre piețele de weekend din Thailanda. Potrivit administratorilor, atrage aproape 200.000 de turiști în fiecare weekend. Zona în care se comercializează animale de companie este deschisă pe tot parcursul săptămânii.
(sursa: Mediafax)