Jurnalul.ro Ştiri Observator Începe festivalul El Carrusel. Maluma urcă pe scenă sâmbătă

Începe festivalul El Carrusel. Maluma urcă pe scenă sâmbătă

Festivalul El Carrusel are loc la Romexpo în acest weekend, iar principalii artişti sunt Maluma şi Luis Fonsi. Concertul lui Maluma face parte din turneul său european, Fame Tour.

Porţile festivalului se vor deschide începând cu ora 16:00, iar principalii artişti vor fi ultimii care vor urca pe scenă:  Maluma va fi prezent în faţa publicului de la Romexpo începând cu ora 21:00, sâmbătă, iar Luis Fonsi va urca pe scenă duminică, la aceeaşi oră.

“Sunt foarte încântat să fiu, pentru prima oară, în România! Cred că va fi un show extraordinar, unde ne vom distra de minune!”, a transmis Maluma fanilor săi, înainte de festivalul latino.

Ceilalţi artişti care vor cânta în cadrul festivalului El Carrusel vor fi: Pachanga, Mandinga, Fly Project, Andra, Richy B, What’s Up, Hugel, Robin Schulz.

Deşi vremea se anunţă ploioasă, organizatorii nu permit accesul în cadrul festivalului cu umbrele, astfel că persoanele sunt sfătuite să opteze pentru pelerine de ploaie.

Preţurile biletelor variază în funcţie de zonă, astfel că un abonament VIP are preţul de 750 de lei, abonamentul Golden Circle are preţul de 300 de lei, iar un abonament pentru acces general are preţul de 220 lei.

 

 

Subiecte în articol: maluma Luis Fonsi el carrusel Romexpo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri