Jurnalul.ro Ştiri Observator Amenințare înfiorătoare de la Moscova după atacul din Galați: Să nu dormiți liniștiți, este doar începutul!

Amenințare înfiorătoare de la Moscova după atacul din Galați: Să nu dormiți liniștiți, este doar începutul!

de Redacția Jurnalul    |   

Un cunoscut lider rus dă vină pe oficialii europeni pentru incidentul de la Galați și anunță că astfel de situații se vor repeta. Să nu doarmă liniștiți, este doar începutul, a spus rusul referindu-se la toți cetățenii țărilor care produc drone pentru Ucraina.

Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări asupra cetățenilor europeni, în urma incidentului de la Galați, potrivit Clash Report. Fostul premier și președinte din Rusia a declarat că nu este clar cui aparține drona care a lovit un bloc din România. Totuși, el a spus că țările UE „nu au dreptul să se plângă” ca urmare a sprijinului acordat Ucrainei.

Medvedev i-a acuzat pe liderii europeni că sunt responsabili pentru atacurile din Rusia. Totodată, el i-a avertizat pe cetățenii țărilor care produc drone pentru Ucraina că nu ar trebui să se aștepte să „doarmă liniștiți”, descriind evoluțiile actuale ca fiind „doar începutul”.

Reprezentantul Kremlinului a spus și el că președintele rus Vladimir Putin este la curent cu evoluțiile din România.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: incident amenintare Dmitri Medvedev
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri