Jurnalul.ro Ştiri Observator Incident la frontiera cu Ungaria. Un adolescent afgan a fost descoperit într-o valiză

Incident la frontiera cu Ungaria. Un adolescent afgan a fost descoperit într-o valiză

O româncă de 24 de ani a încercat să treacă frontiera cu Ungaria cu o valiză în care se afla un adolescent afgan.

Incidentul a avut loc noaptea trecută la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici.

Polițiștii de frontieră au descoperit, într-un tren internaţional care avea ca destinaţie Austria, un cetățean afgan, în vârstă de 15 ani, ascuns în geamantanul care aparţinea unui pasager, cetăţean român.

Femeia era agitată și le-a atras atenția celor de la punctul de trecere a frontierei. Ea a declarat că este prietena fratelui adolescentului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania.

Copilul a fost luat de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Mediafax

Subiecte în articol: afgan Ungaria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri