Serghei Aksenov, șeful administrației locale, numit de Rusia în Crimeea, nu a precizat însă natura incidentului.
„Agențiile de aplicare a legii și serviciile responsabile sunt în plină acțiune. Am vorbit cu ministrul Transporturilor din Federația Rusă, Vitali Saveliev, și se iau măsuri pentru ameliorarea situației.”, a declarat Aksenov.
Aksenov i-a îndemnat pe rezidenți și pe cei care călătoresc spre și dinspre Crimeea să aleagă o rută terestră alternativă.
Incidentul nu a fost calificat drept un atac, dar informații neconfirmate oficial au arătat că în zonă s-au auzit explozii luni dimineața. De asemenea, oficialii vorbesc despre două persoane care au murit și alta care a fost rănită în urma incidentului de pe pod.
Oleksiy Danilov, șeful Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare din Ucraina, a postat un videoclip cu podul în flăcări, alături de un clip cu Marilyn Monroe cântând „La mulți ani, domnule președinte". Explozia respectivă a avut loc pe 8 octombrie 2022, la o zi după cea de-a 70-a aniversare a președintelui rus, Vladimir Putin.
Ultimul incident survine pe fondul unei contraofensive a forțelor ucrainene, care își propun să recucerească teritoriile din sudul și estul Ucrainei. Luni este și ziua în care expiră acordul privind exportul cerealelor din Ucraina. Până în prezent, Rusia a refuzat să accepte prelungirea acordului mediat de ONU.
Podul de la Kerch a fost deschis în 2018 și permite deplasarea rutieră și feroviară între Rusia și Crimeea. În luna octombrie a anului trecut, acesta a fost închis parțial în urma unei explozii majore. Podul, care este o rută importantă de aprovizionare, a fost redeschis complet în februarie.
La începutul acestei luni, ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a recunoscut că forțele ucrainene au fost responsabile pentru un atac asupra podului, în octombrie, anul trecut.
Atacul a întrerupt legăturile majore de transport între Rusia și Crimeea, pe care Moscova o controlează de când a cucerit peninsula în 2014. De asemenea, atacul a afectat efortul militar al Rusiei în Ucraina și a reprezentat o lovitură psihologică pentru Moscova și o victorie majoră de propagandă pentru Kiev.