Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a declarat vineri, într-o intervenţie televizată, că incidentul de pe Podul Londrei, în care un bărbat a înjunghiat cu un cuţit mai multe persoane - cinci, potrivit unor surse media -, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţie, pare să fie încheiat, transmite Reuters.
El i-a omagiat pe trecătorii care au intervenit pentru a-l reţine pe bărbat, care avea ataşaţi de corp explozivi falşi.
„Vreau să aduc un omagiu curajului extraordinar al acelor membri din public care au intervenit fizic pentru a proteja vieţile celorlalţi. Pentru mine, ei reprezintă ceea ce are ţara noastră mai bun şi le aduc mulţumiri în numele întregii noastre ţări”, a declarat el la televiziune.
La rândul său, primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat „eroismul uluitor” al londonezilor obişnuiţi, care l-au dezarmat pe atacator. Imagini postate pe reţele sociale arată mai mulţi oameni care îl doborâseră pe bărbat la pământ, fiind ulterior îndepărtaţi de poliţişti, care l-au împuşcat pe agresor.
„Ceea ce este remarcabil la imaginile pe care le-am văzut este eroismul uluitor al membrilor publicului care au alergat literalmente spre pericol fără a şti cu ce confruntă”, neavând de unde să ştie că dispozitivul exploziv era fals, a subliniat Khan. „Ei sunt cu adevărat cei mai buni dintre noi”, a adăugat primarul Londrei, în faţa reporterilor.
În imagini, poate fi văzut un bărbat scoţând un cuţit din grămada creată la sol, iar apoi cerându-le trecătorilor să se îndepărteze.
George Robarts, un translator care se afla pe pod în acel moment, a relatat că un bărbat neidentificat a alergat prin trafic şi a sărit peste zona centrală despărţitoare, pentru a-l doborî pe atacator împreună cu alte persoane. „Noi am fugit, dar se pare că el l-a dezarmat. Uluitor curaj”, a scris martorul pe Twitter.