Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Încrederea investitorilor din zona euro în ameliorare în luna iunie

Încrederea investitorilor din zona euro în ameliorare în luna iunie

Datele institutului Sentix din Germania indică continuarea tendinței de ameliorare a încrederii investitorilor din zona euro în luna iunie, într-o evoluție susținută de accelerarea procesului de vaccinare, redeschiderea economiilor și mix-ul relaxat de politici economice în implementare.

Conform unui raport al Băncii Transilvania, indicatorul Sentix a crescut pentru a patra lună consecutiv în iunie, cu un ritm lunar de 7,2 puncte la 28,1 puncte, nivelul maxim din februarie 2018.

Această evoluție a fost determinată de ameliorarea componentei situația curentă: indicator în creștere cu 15 puncte lună/lună la 21,3 puncte, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2018. Pe de altă parte, componenta perspective de evoluție pentru următoarele șase luni s-a diminuat marginal în luna iunie (cu un ritm lunar de 1,5 puncte la 35,3 puncte), dar se menține în apropiere de nivelul record înregistrat în luna mai.

Conform celor mai recente prognoze Bloomberg economia zonei euro ar putea crește cu ritmuri anuale de 4,2% în 2021, 4,1% în 2022, respectiv 2% în 2023.

În acest scenariu investițiile productive s-ar putea majora cu dinamici anuale de 5,3% în 2021, 4,8% în 2022, respectiv 3% în 2023, cu impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB.

Astfel, consumul privat (principala componentă a PIB) ar putea crește cu ritmuri anuale de 2,9% în 2021, 4,9% în 2022, respectiv 2% în 2023.

Nu în ultimul rând, la nivelul pieței forței de muncă, rata medie anuală a șomajului s-ar putea diminua de la 8,4% în 2021 la 8,3% în 2022, respectiv 7,7% în 2023, conform prognozelor Bloomberg.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: încredere investitori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri