Jurnalul.ro Ştiri Social Independenţa financiară le face pe femei să intenteze primele divorţul

Independenţa financiară le face pe femei să intenteze primele divorţul

În România, rata divorţului a ajuns la 25% în anul 2015, conform datelor de pe site-ul INS, reprezentând numărul total al divorţurilor raportate la numărul total al căsătoriilor într-un an. Practic, o căsătorie din patru s-a sfârşit prin divorţ, anul trecut. Cele mai multe divorţuri se înregistrează în Bucureşti, urmează judeţele Constanţa şi Prahova, la polul opus, cu cele mai puţine divorţuri, sunt judeţele Tulcea, Giurgiu şi Bistriţa.

 

Dintr-un studiu al Divorce Journey aflăm că femeile din Bucureşti sunt cele mai dispuse să divorţeze, pentru că se pot întreţine singure şi îşi pot întreţine şi copiii, graţie veniturilor proprii. 11 procente dintre cele aproximativ 31.500 de divorţuri intentate în 2015 în România, au fost în Bucureşti. “Datele noastre arată că femeile sunt cele care intentează divorţul, principala cauză declarată fiind infidelitatea partenerilor. O mare parte a femeilor divorţate din Bucureşti sunt femei independente financiar, care îşi pot permite să plătească consiliere pentru a depăşi această problemă dificil de gestionat la nivel emoţional şi social”, spune Dr. Gabriela Saulea, managerul Divorce Journey.

 

Femeile vin primele la specialist

Din acelaşi studiu aflăm că femeile sunt primele care vin şi cer ajutorul unui specialist pentru a se recupera după divorţ. Rata de prezenţă la un consilier care să ajute în depăşirea problemelor din timpul sau de după divorţ este de 80% femei versus 20% bărbaţi. În acelaşi timp sunt mai mulţi bărbaţi (60%) care aplică pentru educaţie online sau pentru articole pe această temă. “Revenirea după trauma psihologică a divorţului este facilitată de deschiderea către ajutorul exterior şi din dorinţa fiecăruia de a înţelege importanţa acestui eveniment în viaţa lui. Femeile se folosesc de diferite abilităţi pentru a trece peste trauma divorţului. Ele sunt mai atente la nevoile emoţionale, sunt mai deschise decât bărbaţii să caute ajutor, reuşesc să se înconjoare de un sistem de sprijin pozitiv pentru ele şi copiii lor”, continuă Dr. Gabriela Saulea.

 

Copiii, neglijaţi în timpul divorţului părinţilor

Din totalul divorţurilor care au avut loc anul trecut, 43% au fost familii cu unul sau mai mulţi copii minori în îngrijire. În 2015 au rezultat peste 18.500 de minori proveniţi din familii destrămate, dintre care aproximativ 20% au fost în Bucureşti. “Ne confruntăm cu un număr mare de copii proveniţi din familii destrămate, iar în perioada divorţului părinţii sunt atât de ocupaţi cu demersurile avocăţeşti, cu partaje şi efortul de a-şi păstra serviciul, încât uită de impactul psihologic pe care îl are divorţul asupra copiilor. Nu e de mirare că ne confruntăm cu un număr tot mai mare de copii rebeli, scăpaţi de sub control sau în depresie”, constată Dr. Gabriela Saulea.

Ce este Divorce Journey

Divorce Journey este o companie care activează în România din luna martie. Compania deţine un ansamblu de programe de consultanţă care au ca scop conştientizarea nevoii de ajutor pentru persoanele care trec printr-un divorţ, luând în calcul aspectele psihologice şi de sănătate a familiei, de parenting, juridice precum şi de viaţă socială.

Ansamblul de programe Divorce Journey este conceput pentru sprijinirea persoanelor divorţate, femei şi bărbaţi şi oferă soluţii integrate pentru a ajuta persoanele divorţate să treacă mai uşor peste această etapă a vieţii. Persoanele înscrise în ansamblul de programe pot accesa servicii de psihologie adulți sau copii, consiliere parenting pentru părinți în situaţie monoparentală, tabere şi alte activităţi de educaţie sau socializare pentru adulți singuri sau pentru copiii lor, acţiuni de refacere a încrederii şi a echilibrului personal. Un program durează în medie între 6 şi 8 luni, dar depinde şi de răspunsul fiecărei persoane la tratament. După ce este depăşită această perioadă dificilă se constată reluareaunui nou curs al vieţii.

Ansamblul de programe este format din specialişti pe mai multe domenii, cum ar fi coaching, psihoterapie, psihologie, parenting, mediere, care oferă atât consultaţii în cadrul Ansamblului de Programe, cât şi educaţie gratuită pe site-ul companiei, www.divorcejourney.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri