Jurnalul.ro Ştiri Externe India: Cel puţin 6 morţi şi 30.600 de persoane afectate în urma inundaţiilor din nord-estul ţării

India: Cel puţin 6 morţi şi 30.600 de persoane afectate în urma inundaţiilor din nord-estul ţării

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale musonice care au provocat alunecări de teren în statul Meghalaya din nord-estul Indiei, informează duminică DPA citând un anunţ al autorităţilor. 

Cinci persoane au decedat după ce locuinţa în care se aflau a fost înghiţită de pământ în urma unei alunecări de teren produsă sâmbătă seara într-o zonă industrială din districtul Ri-Bhoi, conform şefului poliţiei locale, Ramesh Singh. 

Majoritatea victimelor erau muncitori, angajaţi ai unei companii producătoare de mobilă. Alte nouă persoane au fost rănite în acest incident. 

Într-un alt caz, o fetiţă a murit după ce o alunecare de teren a distrus o casă cu acoperiş din stuf din districtul East Khasi Hill, a anunţat agenţia de ştiri IANS. 

În zona învecinată Assam, zeci de sate au fost inundate sâmbătă, mii de persoane fiind nevoite să-şi părăsească locuinţele. 

Se estimează că 30.600 de persoane au fost afectate de intemperii în regiunile Nowboicha şi North Lakhimpur, conform biroului de gestionare a dezastrelor din Assam. 

Inundaţiile determinate de muson provoacă aproape anual pierderi de vieţi omeneşti în zonelor locuite şi agricole, pe fondul revărsării râurilor. 

Sezonul musonic din India durează din iunie până în octombrie, precizează sursa citată. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri