Jurnalul.ro Editoriale Înfierea unui copil, superbă faptă de oameni buni

Înfierea unui copil, superbă faptă de oameni buni

de Florin Condurateanu    |   

Filmam una dintre emisiunile mele din ciclul „Vedete în papuci” de la Antena 1, acasă la diverse personalităţi ale României, și filmam în apartamentul modest al unei cântăreţe cu cotă, la Elena Cârstea, femeie de caracter puternic nu numai pe scenă, ci şi în viaţa de zi de zi, partizană a afirmării femeii. Ea îşi depăna viaţa în braţe cu fetiţa ei, care scâncea fiindcă îi ieşeau primii dinţişori. Fetiţa era înfiată de cântăreaţă. Elena Cârstea s-a dus la orfelinat şi i-a cerut directoarei să o ajute să adopte cea mai firavă fetiţă, cea mai palidă. N-a trecut mult şi Elena Cârstea a repetat teribila faptă de om bun şi a înfiat şi a doua fetiţă de la orfelinat. 

Au trecut anii şi artista a primit meritatul decont de om cu preaplin de bunătate. În America, unde s-a căsătorit, Elena Cârstea a fost operată pe creier şi cele două fete adoptate au stat la uşa salonului de spital ca doi câini credincioşi. Cele două fete înfiate de Elena Cârstea de la orfelinat sunt mari, au adoptat cariere militare în structurile Statelor Unite ale Americii. 

Un exemplu de final fericit al unei înfieri este şi în cazul marelui fotbalist şi antrenor Cornel Dinu, care a revărsat toată dragostea şi consecvenţa în a-i asigura lui Corneluş o instruire cu profesori reputaţi. Corneluş a fost şi el copil înfiat de Cornel Dinu și când valorosul fotbalist a suportat o operaţie pe cord deschis, Corneluş împreună cu nevasta lui l-au păzit pe tatăl adoptiv 24 de ore din 24 la spital. 

La fel de devotaţi cu fetiţa înfiată au fost şi Marius Lăcătuş şi soţia, au satisfacţii de la ea, joacă acum într-un serial de televiziune din România. O frumoasă şi talentată DJ-iţă, Hara, a istorisit că a fost înfiată de nişte oameni care au copleşit-o cu toată dragostea lor. Hara a avut într-un moment intenţia de a-şi cunoaşte mama biologică, dar n-a mişcat-o sufleteşte cu nimic întâlnirea cu cea care a născut-o şi apoi a abandonat-o. Nu ştia cum să ajungă mai repede acasă la părinţii adoptivi. 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri