Ajungem în zilele noastre, observăm „scumpetea”, vedem că trendul e dat de zona energetică și începem să ne gândim cum poate avea loc „ieftenirea”. Dacă ne uităm la bunurile în cauză, se observă că sunt compuse în cea mai mare parte din accize și materii energetice. Petrolul și gazele s-au tot scumpit, accizele au rămas nemișcate din vremea în care se măriseră ca să „compenseze” ieftinirea materiilor și rezultatul din prezent e o explozie inflaționistă.
O cale de ieftinire e clară, din fiscalitate, avem ceva resurse de țiței și chiar o cantitate importantă de gaze, dar dependența de importuri e evidentă și atunci principalul punct unde trebuie să ne uităm sunt accizele. În ceea ce privește însă energia electrică, aici fundamentele n-ar fi trebuit să se modifice. România are o mare capacitatea instalată, mai ales în bazinul Olteniei, unde termocentralele alimentate cu lignit ieftin și suficient ca resursă ar fi putut face ca grupurile de la Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, alături de cele pe huilă de la Paroșeni și Mintia, să nu se ducă în sus prețul curentului. Numai că strategia „verde” negociată cu UE a făcut ca centrale sau grupuri importante din componența lor să intre în conservare sau să fie chiar dezafectate și astfel am rămas fără energie.
Așadar, dacă până și unul dintre cei mai înverșunați dușmani ai capitalismul observă că inflația poate fi micșorată pe seama măririi producției, se poate face un compromis rezonabil între arderea deșeurilor europene și termocentrale în ceea ce privește prețul curentului. Pentru celelalte forme de energie e necesar să umblăm la taxe, care s-au „aliniat” tot european. Mai că s-ar zice că rușii au devenit mai târziu „contributori” la majorarea prețurilor, mai întâi au avut europenii interes să fie absorbiții banii din relaxarea cantitativă. Dar nu spun asta, că ar exista interesul ca banii puși în circulație cu hazard moral și selecție adversă să fie „înghițiți” de prețuri, în contul băncilor salvate, ale Greciei și Ciprului, pentru că ar fi teoria conspirației. Constat doar că ne-a fost pusă în pericol securitatea energetică, în condițiile în care termocentralele nu prea mai au angajați și nici nu prea mai sunt lucrători care să extragă lignitul. Și apoi dacă vorbim de siguranță, vremurile ar fi justificat păstrarea în condiții viabile a industriei de apărare, cum e cazul capacităților de la Cugir, Zărnești, Sadu, Plopeni, București etc., iar de acestea cu mare greutate se poate spune că ar sta pe linia de plutire.
Ca să conchid, ni se poate zice ceea ce să facem ca urmare a modului precar în care suntem organizaţi. Iar anii de corupție, ce ne-au slăbit peste măsură, se văd pe fața noastră, rid cu rid.
Strategia „verde” negociată cu UE a făcut ca centrale sau grupuri importante din componența lor să intre în conservare sau să fie chiar dezafectate și astfel am rămas fără energie.