Jurnalul.ro Ştiri Observator INFOTRAFIC - Recomandările Poliţiei Rutiere şoferiilor pentru perioada următoare

INFOTRAFIC - Recomandările Poliţiei Rutiere şoferiilor pentru perioada următoare

Conform mesajelor de atenţionare cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea se păstrază deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade iar izolat vor coborî şi până la -28 ... -25 de grade.

În aceste circumstanțe, pentru prevenirea unor situaţii nedorite (accidente grave sau blocaje în trafic), Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor de autovehicule ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă și să își echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece.

În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste permanent prudenţă, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, în așa fel încât să poată fi evitat orice pericol care ar putea să apară. De asemenea, este necesar să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbările bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari sau la ieşirea din localităţi şi zone împădurite. De aceea, recomandăm prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini pe volan.

Este, de asemenea, absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri