Jurnalul.ro Special Infracțiunile de natură sexuală, anchetate cu încetinitorul

Infracțiunile de natură sexuală, anchetate cu încetinitorul

de Mariana Zaharia    |   

Dosarele în care sunt cercetate infracțiuni de natură sexuală  ar trebui soluționate cu celeritate, numai că realitatea din teren o contrazice pe cea din teorie și pe cea așa cum ar vrea-o chiar anchetatorii. 

 Există situații în care o astfel de cauză poate să stea mulți ani pe masa procurorului, nu pentru că acesta nu ar vrea să o termine, ci pentru că lucrurile se blochează la un moment dat, fie din cauza expertizelor medico-legale care durează mult, fie din lipsă de personal. Așa se ajunge la o trimitere în judecată după câțiva ani, lucru pe care și polițiștii și Avocatul Poporului l-ar vrea schimbat. 

Un tată și-a abuzat fiica în vârstă de 11 ani, dar a fost trimis în judecată cinci ani mai târziu. În tot acest timp, individul a locuit în aceeași casă cu copila de care profitase. S-a întâmplat în Argeș și totul a ajuns și la Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Pitești, care a intervenit motivând că au fost încălcate drepturile constituţionale ale minorei.

„Procurorii anchetatori care au avut dosarul în curs de investigare susțin că adunarea probelor și dovedirea faptelor a durat atât de mult pentru că, deși au solicitat expertize judiciare în caz, acestea au fost realizate tardiv. Au fost cerute expertize genetice, iar obținerea rezultatelor durează foarte mult timp. Când soluționarea unei cauze este tergiversată timp de cinci ani pentru că expertiza judiciară cerută de organul de urmărire penală este realizată tardiv, termenul rezonabil, în acest context, fiind inexistent, efectele psiho-sociale și emoționale asupra victimei minore devin insurmontabile. În egală măsură, în același context, integritatea psiho-fizică a agresorului se deteriorează. În cazul de față, au fost încălcate, cumulativ, dispozițiile constituționale ale art. 21 și art. 22 care garantează accesul liber la justiție și dreptul la viață și la integritate fizică și psihică”, se specifică în rezumatul dosarului întocmit de Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Piteşti prin care a fost sesizată Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

„Ne-am dat seama că este o problemă funcțională și doar Inspecția Judiciară poate să lămurească cum stă treaba și dacă va necesita o modificare legislativă. Am înaintat mai multe solicitări până când am primit răspuns. Am solicitat efectuarea unor verificări cu privire la dosarele ale căror termene de finalizare au fost sau sunt afectate de întârzierea rezultatelor la expertizele judiciare solicitate la unitățile de medicină legală sau la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, o analiză a impedimentelor care generează întârzieri în finalizarea expertizelor judiciare și furnizarea concluziilor, identificarea tipurilor de expertize judiciare în care s-a tergiversat finalizarea, o analiză cu privire la aplicarea dispozițiilor legale și a măsurilor dispuse în cazul nerespectării termenelor dispuse pentru efectuarea expertizei. Inspecția Judiciară a răspuns solicitării noastre și ne-a comunicat că aspectele semnalate vor fi avute în vedere la planificarea controalelor. Controalele vor fi în cursul acestui an”,  a declarat pentru Jurnalul  Mihaela Stănciulescu, consilier coordonator Biroul Teritorial Pitești al Instituției Avocatul Poporului. Cu toate că am solicitat un punct de vedere în acest sens de la INML „Mina Minovici”, răspunsul nu a venit. 

 Cel mai vechi dosar în lucru, înregistrat în urmă cu 4 ani și 9 luni

Cauzele care vizează infracțiuni contra libertății și integrității sexuale cum ar fi cele de viol, de agresiune sexuală, act sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor sau racolarea minorilor în scop sexual sunt cercetate cu prioritate, spun anchetatorii, dar nu toate pot fi soluţionate în scurt timp. Unele dintre ele sunt sesizate târziu, în multe cazuri din teama victimelor față de agresori sau chiar pentru că persoanelor agresate le este frică de reacția celor din jurul lor. Dar și pentru că nu întotdeauna Parchetele au personal suficient. „Întârzierea soluționării poate fi influențată în mod direct de specificul administrării probatoriului, dar și de împrejurările concrete ale fiecărei cauze. Printre cauzele care determină întârzierea acestor dosare pot fi enumerate: volumul semnificativ de activitate, lipsa ori fluctuația de personal și întârzierea în sesizarea acestor fapte de urmărire penală. În evidențele unităților de parchet de pe lângă judecătoriile din județul Argeș sunt înregistrate în prezent 217 dosare penale în care sunt investigate infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, dintre acestea 23 având o vechime de 3 ani de la data sesizării, iar 102 având o vechime mai mare de un an de la data sesizării. Cel mai vechi dosar a fost înregistrat în urmă cu 4 ani și 9 luni”, a declarat pentru Jurnalul prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Laurenţiu Palaghiea.

„Când soluționarea unei cauze este tergiversată timp de cinci ani pentru că expertiza judiciară cerută de organul de urmărire penală este realizată tardiv, termenul rezonabil, în acest context, fiind inexistent, efectele psiho-sociale și emoționale asupra victimei minore devin insurmontabile”- Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Piteşti 

 

 „Printre cauzele care determină întârzierea acestor dosare pot fi enumerate: volumul semnificativ de activitate, lipsa ori fluctuația de personal și întârzierea în sesizarea acestor fapte de urmărire penală”- Laurenţiu Palaghiea, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş   

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: infracţiuni expertize
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri