"Acest disc unic de 78 de turaţii, cu +Hello Little Girl+ pe o faţă şi +Till There Was You+ pe cealaltă, a fost imprimat la magazinul HMV din Oxford Street din Londra, fiindu-i apoi prezentat de managerul grupului, Brian Epstein, lui George Martin", arată într-un comunicat Omega Auctions.
Producătorul "a semnat cu ei şi restul este istorie", adaugă casa de licitaţii, care a făcut o "evaluare prudentă" a discului la 10.000 de lire sterline (12.700 de euro). "Unicitatea discului este întărită de scrisul lui Brian Epstein pe etichetă", afirmă în comunicat Mark Lewisohn, specialist în Beatles.
"Este o piesă fabuloasă din istoria grupului Beatles. Sperăm să o prezentăm la muzeul The Beatles Story din Liverpool până în ziua licitaţiei"", a încheiat Omega Auctions. AGERPRES