Lăcomia poate fi refulată în cea mai mare parte a timpului, dar poate și izbucni brusc, de exemplu când o persoană care în mod obișnuit este modestă în privința cumpărăturilor de haine, aflându-se într-o stare de anxietate, își cumpără patru paltoane noi. Lăcomia poate apărea sub formă mai blândă, cum ar fi tendința de a profita de ceilalți, sau sub formă mai agresivă, de tip tentacular. Atitudinea de lăcomie, cu toate variațiile sale și inhibițiile sale subsecvente, a fost denumită atitudine „orală” de către psihanalistul Karl Abraham (cel mai bun discipol al lui Sigmund Freud) și a fost bine descrisă în literatura psihanalitică.
Vise cu conținut canibalic
Cedăm cuvântul psihiatrei Karen Horney, autoarea studiului științific „Personalitatea nevrotică a timpului nostru” (Editura Trei, 2025): „Deși ipotezele teoretice care stau la baza acestei terminologii au fost valoroase deoarece au permis integrarea într-un sindrom a unor simptome până atunci izolate, este dubitabilă ipoteza că toate aceste manifestări își au geneza în senzațiile și dorințele orale. Aceasta se bazează pe observația validă că lăcomia se exprimă frecvent prin cerințe legate de hrană, anumite tipare de alimentație și prin vise care reflectă aceste tendințe în mod mai primitiv, cum ar fi visele cu conținut canibalic. Dar aceste fenomene nu dovedesc că avem aici de-a face cu dorințe care sunt inițial și esențial orale. Prin urmare, ar fi o presupunere mai ușor de susținut că, de regulă, mâncatul este pur și simplu cel mai accesibil mijloc de a satisface sentimentul de lăcomie indiferent de sursa acestuia, la fel cum, în vise, mâncatul este cel mai concret și primitiv simbol pentru exprimarea dorințelor insațiabile”.
Lăcomia este o pulsiune sexuală?
Pe același fir: „Presupunerea că dorințele sau atitudinile «orale» au caracter libidinal necesită, de asemenea, dovezi suplimentare. Nu există nicio îndoială că atitudinea lacomă poate apărea în sfera sexuală, atât sub forma unei insațietăți sexuale reale, cât și în vise care identifică actul sexual cu înghițirea sau mușcătura. Însă lăcomia apare la fel de bine în dorința de a acumula bani sau haine sau în urmărirea ambiției și prestigiului. Tot ce se poate spune în favoarea ipotezei libidinale este că intensitatea pasională a lăcomiei este similară cu cea a pulsiunilor sexuale. Dar în afara cazului în care se presupune că orice pulsiune pasională este libidinală, rămâne încă de demonstrat că lăcomia, în sine, este o pulsiune sexuală, pregenitală. Problema lăcomiei este complexă și încă nerezolvată”.
Ostilitatea și/sau anxietatea accentuează lăcomia
Și totuși: „Asemenea compulsivității, lăcomia este cu siguranță alimentată de anxietate. Faptul că este alimentată de anxietate poate fi destul de evident, așa cum se întâmplă frecvent, de exemplu, în cazul masturbării excesive sau al mâncatului excesiv. Legătura dintre cele două poate fi evidențiată și prin faptul că lăcomia poate să se diminueze sau chiar să dispară de îndată ce persoana se simte, într-un fel, reasigurată: simțindu-se iubită, având un succes, desfășurând o activitate constructivă. De exemplu, sentimentul de a fi iubit poate reduce brusc intensitatea dorinței compulsive de a cumpăra. O fată care aștepta fiecare masă cu o lăcomie nedisimulată a uitat complet de foame și de ora mesei imediat ce a început să creeze modele de rochii, o activitate care îi făcea mare plăcere. Pe de altă parte, lăcomia poate apărea sau se poate intensifica atunci când ostilitatea sau anxietatea sunt accentuate; o persoană poate simți nevoia compulsivă de a merge la cumpărături înaintea unei temute apariții în public sau poate mânca lacom după ce s-a simțit respinsă”.
Camuflaj
„Cu toate acestea - aprecia psihiatra Karen Horney - există multe persoane care suferă de anxietate și care nu dezvoltă lăcomie, ceea ce indică faptul că mai sunt și alți factori specifici implicați. Despre acești factori, singurul lucru care poate fi afirmat cu un grad rezonabil de certitudine este că persoanele lacome nu au încredere în propria capacitate de a crea ceva al lor și, prin urmare, trebuie să se bazeze pe lumea exterioară pentru satisfacerea nevoilor lor. Însă ele cred că nimeni nu este dispus să le ofere nimic. Persoanele nevrotice care sunt insațiabile în nevoia lor de afecțiune manifestă, de obicei, aceeași lăcomie și în privința aspectelor materiale cum ar fi sacrificiul de timp sau bani, sfaturile concrete în situații specifice, ajutorul efectiv în momente dificile, cadourile, informațiile sau gratificarea sexuală. În unele cazuri, aceste dorințe reflectă clar nevoia de dovezi de afecțiune. În altele însă această explicație nu pare convingătoare. În cazul din urmă se creează impresia că persoana nevrotică dorește pur și simplu să obțină ceva, legat de afecțiune sau nu, iar dacă există vreo dorință de afecțiune, ea nu e decât camuflajul pentru obținerea de favoruri sau beneficii tangibile”.
Înlocuire
Concluzia: „Aceste observații sugerează întrebarea dacă lăcomia de lucruri materiale în general este fenomenul de bază, iar nevoia de afecțiune e numai un mijloc de a atinge acest scop. Nu există răspuns general la această întrebare. Foamea de posesiune este una dintre apărările fundamentale împotriva anxietății. Însă experiența mai arată și că în anumite cazuri nevoia de afecțiune, deși reprezintă principalul instrument de apărare, poate fi refulată atât de profund, încât nu apare la suprafață. Atunci, lăcomia de bunuri materiale îi poate lua locul fie temporar, fie pe termen lung”.
„Asemenea compulsivității, lăcomia este cu siguranță alimentată de anxietate”, Karen Horney, psihiatră
„Persoanele nevrotice care sunt insațiabile în nevoia lor de afecțiune manifestă, de obicei, aceeași lăcomie și în privința aspectelor materiale”, Karen Horney, psihiatră