Documentul va fi folosit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice pentru redactarea raportului final referitor la incendiul din Clubul Colectiv, expertiza judiciară efectuată la Petroşani fiind o parte din acesta.
''Sarcina principală este a dânşilor (Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, n.r.). Ei vor pune datele cap la cap', a explicat directorul INSEMEX Petroşani.
În ceea ce priveşte raportul expertizei judiciare realizată la INSEMEX Petroşani, directorul institutului a menţionat că documentul numără 500 de pagini, la care se adaugă anexele. El nu a putut face însă dezvăluiri din raport, menţionând că de acest aspect se vor ocupa procurorii de la Parchetul General. ''Fără îndoială că raportul va ajunge public, la un moment dat, când se va decide acest lucru'', a precizat George Găman.
INSEMEX a finalizat săptămâna trecută expertiza în cadrul anchetei referitoare la incendiul din Clubul Colectiv, după ce în luna decembrie într-un laborator al institutului a fost realizată o simulare la scară a condiţiilor din clubul bucureştean.
Expertiza judiciară a fost realizată în colaborare cu Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică, la solicitarea procurorilor Parchetului General.
Specialiştii INSEMEX Petroşani au efectuat, pe 16 decembrie 2015, în laborator, o expertiză tehnică a condiţiilor din clubul Colectiv, în încercarea de a determina cauzele şi modul în care s-a produs incendiul din 30 octombrie 2015. Simularea a fost efectuată la solicitarea Parchetului General, iar la experimentul judiciar a luat parte şi directorul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, instituţie cu care INSEMEX colaborează pentru finalizarea expertizei tehnice.
Directorul INSEMEX afirma, pe 16 decembrie, că în cadrul expertizei tehnice a fost efectuată o simulare ''la o porţiune semnificativă din Clubul Colectiv'. Prin reproducerea evenimentului specialiştii au încercat să determine mecanismul de declanşare a incendiului şi modul de propagare al acestuia.
Iniţierea incendiului a fost efectuată cu un articol pirotehnic pe o porţiune semnificativă, reprodusă la scară reală ca în Clubul Colectiv.