Jurnalul.ro Ştiri Politică Instituţiile şi autorităţile administraţiei centrale vor strange cureaua in 2018

Instituţiile şi autorităţile administraţiei centrale vor strange cureaua in 2018

Instituţiile şi autorităţile administraţiei centrale vor trebui să reducă cheltuielile cu bunurile şi serviciile aferente întreţinerii şi funcţionării cu 10%, în 2018, a declarat Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice, în cadrul dezbaterii pe marginea bugetului pe 2018, în Comisiile reunite de buget-finanţe, din Parlament.

 

"S-au luat măsuri pentru compensarea muncii suplimentare numai cu timp liber, neacordarea de tichete cadou, premii, a indemnizaţiilor de hrană şi de vacanţă, neacordarea de ajutoare sau plăţi compensatorii la pensionare. În 2018 ordonatorii de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice ale administraţiei centrale vor trebuie să reducă cheltuielile cu bunurile şi serviciile aferente întreţinerii şi funcţionării instituţiei cu 10% comparativ cu plăţile efectuate în 2017, cu anumite excepţii. De asemenea, nu vor achiziţiona autoturisme şi mobilier, cu anumite excepţii, iar posturile vacante vor fi blocate", a spus Mişa.

Potrivit acestuia, principalele priorităţi asumate de Guvern pentru 2018 sunt sănătatea, educaţia şi infrastructura.

"Aceste domenii au beneficiat şi vor beneficia în continuare în cursul anului 2018 de investiţii suplimentare semnificative, dar şi de îmbunătăţirea calităţii activităţii în aceste domenii printr-o salarizare mai stimulativă. S-au adoptat mai multe măsuri de salarizare, de mărire, în domeniul sănătăţii, în special, cât şi în domeniul educaţiei. În 2018 cheltuielile destinate investiţiilor vor însuma 38,5 miliarde lei, adică 8,5 miliarde euro, reprezentând 4,2% din PIB-ul anului 2018. Creşterea faţă de anul 2017 este de 42,5%. S-a acordat o importanţă foarte mare sectorului de investiţii. Sunt avute în vedere consolidarea investiţiilor publice, în special în infrastructură şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune", a mai arătat ministrul Finanţelor, scrie agerpres.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri