Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a meciului, Jandarmeria Capitalei anunță că va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.
Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 19.00, doar pe baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator.
Accesul suporterilor echipei FCSB în complexul sportiv se va face prin bd. Basarabia și str. Maior Ion Coravu, în timp ce accesul suporterilor echipei SC Oțelul Galați se va face prin bd. Pierre de Coubertin.
De asemenea, accesul suporterilor se va realiza sub îndrumarea forțelor de ordine, după controlul făcut de către Jandarmerie și societatea specializată de protecție și pază.
25 de suporteri gazdă și 8 suporteri oaspeți se află sub interdicția participării la meciurile de fotbal, sens în care posibila lor încercare de a intra în incinta arenei sportive constituie infracțiune.
Pentru acest meci de fotbal vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise.
Jandarmeria Capitalei le recomandă spectatorilor să sosească devreme pentru a evita aglomerația la intrare, să manifeste răbdare și să respecte indicațiile forțelor de ordine, în cazul faptelor antisociale, să ceară sprijinul autorităților, părinții să supravegheze cu atenție copiii.
Spectatorii sunt obligați să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine, iar nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni conform Legii nr. 4/2008.
În spiritul fair-play-ului, jandarmii vor supraveghea comportamentul spectatorilor atât în exteriorul, cât și în interiorul stadionului, utilizând inclusiv înregistrări video pentru identificarea celor care săvârșesc fapte antisociale. Interzisă este aducerea în stadion a băuturilor alcoolice, materialelor pirotehnice sau a altor obiecte periculoase.