Se intonează Imnul Național! Oficialii bagă privirea înainte, pun mâna la inimă și par pătrunși de semnificația acordurilor care însoțesc solemnitățile. Ce se întâmplă după ceremonie? Fiecare la treaba lui, acolo unde se slujește de fapt interesul național, jurământul depus la preluarea funcțiilor de demnitate publică. Sunt fapte mari, chiar eroice, prezentate pe larg publicului, judecătorul care discerne cel mai bine momentele de emoție reală față de patriotismul de paradă. Militarii din teatrele de luptă care se confruntă cu forțele adverse știu cel mai bine prețul vieții, al sprijinului pe camaradul de alături. În alt registru, al confruntării sportive la marile competiții, imnul țării, cântat în onoarea victoriei, aduce bucurie și pentru milioane de compatrioți care se simt și ei părtași la succesul de rezonanță mondială. Sunt și alte fapte, mai puțin mediatizate, care semnifică în cel mai înalt grad apărarea interesului național. Săptămâna trecută, două case de avocatură din România și un grup de specialiști de la Hidroelectrica au reușit cu argumente juridice și tehnice, temeinic construite, să convingă o înaltă instanță internațională de justețea actelor intrării în insolvență a companiei strategice. Miza procesului era plata unor despăgubiri de 450 milioane dolari cerute statului român de „băieții deștepți” care au jumulit mulți ani profiturile companiei românești. Le-a cântat cineva imnul național celor care au contribuit la această soluție în favoarea României dată de Tribunalul arbitral de la Paris? Mai e timp... 450 de milioane $ sună a plin!
Ce se întâmplă însă când oficiali ai statului român contribuie direct, prin vot sau inacțiune, dându-și girul la acte contrare interesului național? Trădarea are corespondent în codurile penale, însă punerea sub acuzare a devenit în România un „sport” care a demonetizat statul de drept, puterea legii în sensul ei larg. Recentul raport MCV, dezbaterile din Parlamentul European și votul la moțiune au și ele valoare de test pentru patriotismul europarlamentarilor români și al oficialilor angajați în această „operă” a Comisiei Europene menită să pună la zid nu un partid anume, ci autoritatea statului în ansamblu. Președintele Iohannis, complet decuplat de interesele României, contribuie din plin la lărgirea neîncrederii față de țara pe care o reprezintă. El a dus mai departe ștafeta preluată de la Băsescu. Îl sprijină, iată, un grup de europarlamentari, care sunt deja puși pe o „listă a rușinii” pentru votul dat în PE. Tentativa Finlandei de a lua locul României la Președinția Consiliului European nu este rodul acestor acțiuni antinaționale?