Jurnalul.ro Special Interviuri Profesor doctor Paul Stoicescu: Tusea şi febra însoţesc obligatoriu pneumonia

Profesor doctor Paul Stoicescu: Tusea şi febra însoţesc obligatoriu pneumonia

de Florin Condurateanu    |   

Pneumonia cu stare rea, cu tuse de se zdruncină pereţii şi cu febră este bagatelizată de unii bolnavi: “lasă că trece, e o boală obişnuită”, dar este şi amplificată de alţii. În realitate, pneumonia - care înseamnă o inflamaţie în plămâni - este o treabă a medicilor pneumologi. Ei pun diagnosticul, stabilesc tratamentul, iar în cazul copiilor şi al bătrânilor, cei cu risc crescut, procedează şi la internarea în spital. Explică pneumonia, dar şi alte afecţiuni ale plămânilor, profesor doctor Paul Stoicescu, directorul Institutului de pneumologie Marius Nasta.

Florin Condurăţeanu: - Este greu de pus diagnosticul în caz de pneumonie?

Prof. Paul Stoicescu: - De la început trebuie să evidenţiem două simptome. Pneumonia este mereu însoţită de tuse şi febră. Plămânul este un organ ca un burete cu bule de aer, aşa numitele alveole. În aceste spaţii, în alveole, se face schimbul de oxigen între aer şi sânge. Pneumonia este o inflamaţie şi, în urma acţiunii microbilor sau virusurilor, se produce şi o infecţie în aceste bule. Ca atare, apare un surplus de secreţie în alveole şi în bronhii, acele “tuburi” care aduc aerul respirat. Acest exces de secreţii care incomodează oxigenarea sângelui trebuie eliminate şi această forţare se face prin tuse, acel şuvoi de aer scos din plămâni. Se instalează şi febra. Pneumonia cauzată de virusuri este ceva mai rară şi terapia cu antibiotice este inutilă, pentru că virusurile nu sunt atacate de antibiotice. Mai des întâlnite sunt pneumoniile cu microbi şi în aceste cazuri antibioticele sunt eficiente. Tusea poate apărea şi în cazurile de alergii respiratorii, însă în astfel de situaţii tusea nu este însoţită de temperatură.

F.C: - Astmul, în cele mai multe cazuri, este de natură alergică, aşa a concluzionat medicina. Senzaţie de sufocare, urmată de tuse. Ce atitudine adoptă medicii?

Prof. P.S: - În 80% din cazuri astmul are o componentă alergică. Există şi o predispoziţie genetică. Primăvara, unii oameni au crize de astm din pricina pufului de plante, din cauza unor flori, de la polen. Dar şi unii păianjeni microscopici din casă, numiţi acarieni, provoacă astm şi tuse. Aceşti acarieni mor şi apar substanţe de descompunere care aduc alergii respiratorii. Medicii descoperă alergenii şi trec la cure de desensibilizare. Cei cu astfel de alergii cu tuse trebuie să se ferească de prezenţa acestor alergeni. Referindu-ne la aceşti acarieni, e bine să nu mai fie covoare în camere căci se cuibăresc în ele aceşti acarieni, să nu fie biblioteci cu multe cărţi, alt adăpost pentru aceşti acarieni, să se evite pernele cu puf şi igrasia. Subliniem că în boala de astm se utilizează două tipuri de spray-uri: unul pentru ieşirea din criză şi alt spray antiinflamator care este terapia permanentă, zilnică, pentru a rări crizele de sufocare şi tuse.

Micşorarea capacităţii respiratorii, cu respiraţie grea, se înregistrează şi în boala BPOC (bronho-pneumopatie obstructivă cronică). Şi aici se prejudiciază curgerea aerului prin bronhii din cauza procesului inflamator şi a secreţiilor mai mari. Apare şi un proces de spargere a săculeţilor de aer, alveolele care asigură suprafaţă mare de schimb de oxigen în plămâni pentru sânge. În locul alveolelor multe şi mici, prin spargerea acestor săculeţi cu aer apar găuri mari şi se micşorează suprafaţa oferită sângelui de a se împrospăta cu oxigen. În acest caz, se impune abandonarea fumatului. În orice moment lăsarea de tutun e binevenită, căci nu se deteriorează mai mult capacitatea respiratorie în această formă gravă de bronşită cronică obstructivă. Recăpătarea respiraţiei vechi de dinainte de BPOC nu mai este posibilă, dar se frânează agravarea bolii.

Subiecte în articol: pneumonia Paul Stoicescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri