Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă de la hidrologi! Pericol de inundații în nordul și vestul țării

Alertă de la hidrologi! Pericol de inundații în nordul și vestul țării

de Redacția Jurnalul    |   

Hidrologii avertizează că este pericol de inundații în nordul și vestul țării. Ei au emis o avertizare cod galben de inundații.

Avertizarea hidrologică este valabilă de luni, la ora 10.00, până marți, la ora 12.00.

Aceasta vizează „râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (judeţul Timiş), Timiş - bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Bistriţa (afluent al râului Siret) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte Ac. Izvoru Muntelui (judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita).”

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare luni, în intervalul orar 14.00 – 24.00 pe unele râuri mici din judeţul Bistriţa Năsăud.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: inundatii cod galben
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri