Jurnalul.ro Ştiri Externe Invazia Turciei în Siria, bucuria militanților islamiști

Invazia Turciei în Siria, bucuria militanților islamiști

Invazia Turciei în Siria a permis ca sute de militanţi din gruparea extremistă Stat Islamic (SI) să scape din detenţie, a avertizat un înalt oficial rus într-un interviu publicat vineri şi citat de DPA.

„Acest lucru ridică îngrijorări în primul rând pentru că militanţii SI care au scăpat ar putea încerca să restabilească potenţialul de luptă al organizaţiei teroriste”, a declarat viceministrul de externe rus Oleg Sîromolotov agenţiei de presă de stat RIA Novosti.

Rusia, principalul susţinător militar al guvernului contestat sirian în războiul civil din ţară, a fost de acord să împartă controlul asupra unei părţi din nordul Siriei într-un efort de a opri invazia turcă.

Sîromolotov a subliniat poziţia Rusiei că integritatea teritorială a Siriei trebuie restabilită.

Turcia a început invazia luna trecută, după ce forţele americane s-au retras din zonă. Operaţiunea, chiar la sud de graniţa cu Turcia, a vizat miliţiile kurde pe care Ankara le-a condamnat ca teroriste.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri