Jurnalul.ro Ştiri Observator Investiții de 284 de milioane de euro pentru dezvoltarea Văii Jiului

Investiții de 284 de milioane de euro pentru dezvoltarea Văii Jiului

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță investiții de 284 de milioane de euro pentru dezvoltarea Văii Jiului. Marți a avut loc prima ședință a Comitetului Director extins pentru implementarea inițiativei Valea Jiului.

Potrivit unui comunicat al MIPE, din Comitetul Director extins pentru implementarea inițiativei Valea Jiului fac parte reprezentanți ai ministerelor, ai autorităților locale, ai Agenției de Dezvoltare Regională Vest și ai Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului.

Obiectivul Comitetului este să asigure implementarea Strategiei de dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului pentru perioada 2022 – 2030, aprobată de Guvern în luna iulie și fundamentată pe patru piloni de dezvoltare: îmbunătățirea calității vieții, diversificarea economică, valorificarea specificului local și accesibilitatea, mobilitatea și conectivitatea.

„Împreună cu autoritățile locale din zonă, conjugăm eforturile pentru a identifica cele mai bune tipuri de investiții care să contribuie la crearea de noi locuri de muncă în Valea Jiului. Suntem în fața unui început de drum foarte promițător, care poate aduce proiecte mature care să schimbe viața comunităților din Valea Jiului. Acest demers va da startul unui proces de creștere a capacității și responsabilității fiecărui cetățean al Văii Jiului de a participa la implementarea acțiunilor pentru revitalizarea zonei”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Strategia de dezvoltare a Văii Jiului va contribui la creșterea calității vieții pentru cei 135.000 de cetățeni ai regiunii, prin asigurarea de locuri de muncă, facilități educaționale, servicii medicale la standarde calitative înalte, economie diversificată, valori culturale și tradiții locale, mobilitate sporită, precum și un mediu curat și sănătos.

Conform MIPE, Valea Jiului va beneficia prin programele operaționale de o finanțare totală de peste 284 de milioane de euro.

„Fondul de tranziție justă asigură cea mai mare parte a finanțării pentru dezvoltarea sustenabilă a Văii Jiului. Este nevoie de o abordare integrată pentru a implementa Strategia de dezvoltare a Văii Jiului și de a relansa economic această regiune. Programul Operațional Educație și Ocupare, Programul Operațional Sănătate, Programul Operațional Regional Vest sau Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială includ alocări dedicate pentru ITI”, a declarat secretarul de stat Ovidiu Cîmpean.

Pentru a sprijini accesul comunităților din Valea Jiului la finanțare, MIPE va asigura monitorizarea calendarului apelurilor de proiecte aferente Programelor 2021-2027 și informarea actorilor locali cu privire la oportunitățile de finanțare, va elabora analize trimestriale cu privire la gradul de depunere de propuneri de proiecte pe toate Programele și va propune măsuri de îmbunătățire a ritmului de depunere, va analiza ritmului de implementare, va identifica și va propune soluții de eliminare a blocajelor în implementarea proiectelor.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri