Jurnalul.ro Special Transgaz a depășit 15.000 km de rețea. Investițiile au dus compania pe locul 4 în Europa, după dimensiunea conductelor

Transgaz a depășit 15.000 km de rețea. Investițiile au dus compania pe locul 4 în Europa, după dimensiunea conductelor

de Adrian Stoica    |   

Războiul din Ucraina redesenează harta aprovizionării cu energie a Europei. Noile proiecte energetice, în special cele care vizează furnizarea de gaze, găsesc compania națională de transport al gazelor naturale - Transgaz, implicată în derularea mai multor investiții strategice, constând în realizarea de gazoducte, investiții care confirmă anvergura regională a companiei cu capital majoritar de stat. Managementul Transgaz, selectat în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, și-a asumat un plan de investiții ambițios, estimat la 9,1 miliarde de euro, astfel încât în următorii 10 ani, Sistemul Național de Transport (SNT) gaze naturale să răspundă cerințelor Acordului Verde European (Green Deal) de modernizare și adaptare a infrastructurii existente de transport al gazelor naturale.

Compania Transgaz contribuie activ la menținerea securității energetice a României prin investițiile pe care le-a derulat și le derulează. Ele au permis creșterea nivelului de interconectare al țării noastre cu țările vecine, dezvoltarea rețelei de transport gaze naturale, și, la fel de important, au facilitat dezvoltarea unor proiecte regionale strategice, precum gazoductul Ungheni - Chișinău, dezvoltarea, consolidarea și diversificarea relațiilor de colaborare și cooperare naționale și internaționale. 

Valoarea de piață a companiei a crescut cu peste 33% anul acesta

Datorită acestor investiții, Transgaz reușește să ocupe astăzi a patra poziție în topul operatorilor de transport și sistem (OTS) din Uniunea Europeană, după numărul km de rețea administrați (aproximativ 14.000 km). Potrivit planurilor sale, compania va continua să investească în proiecte cu valoare adăugată mare, în conformitate cu angajamentele asumate față de acționari, față de statul român, față de Comisia Europeană și de partenerii instituționali externi. Acest comportament proactiv și responsabil, transparent, integru, alături de performanța managerială ce caracterizează acțiunile companiei, contribuie semnificativ la creșterea valorii de piață a acesteia. De la începutul anului 2024 și până la jumătatea lunii iulie, capitalizarea bursieră a crescut cu 33,7 %, (aprox. 236 de milioane de euro) respectiv de la 712,1 milioane de euro la 947,6 milioane de euro, ceea ce a contribuit la consolidarea profilul public și investițional al societății, la creșterea prestigiului și capitalului de imagine al managementului companiei, atât în plan intern, cât și internațional.

BERD a intrat în acționariatul Vestmoldtransgaz

Caracterul strategic al investițiilor derulate de Transgaz, prima companie multinațională din sectorul energetic, cu capital majoritar de stat, este apreciat de parteneri financiari instituționali, iar acest lucru este demonstrat și de decizia BERD de a achiziționa un important pachet de acțiuni la Vestmoldtransgaz, compania subsidiară a Transgaz. În septembrie 2023, Transgaz, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL, a preluat de la Moldovatransgaz SRL activitatea de operare a celor 1.450 km de rețea de transport gaze naturale, exploatare, dispecerizare și transport al gazelor naturale din Republica Moldova. Efortul investițional realizat de Transgaz pe teritoriul României și al Republicii Moldova, investiții implementate în scopul asigurării securității aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova, inclusiv Transnistria, se ridică la 466 de milioane de euro.

Principalele investiții derulate de Transgaz

Astfel, încrederea instituțională pe care investitorii o au în Transgaz, în managementul companiei, a crescut, iar capitalul de încredere al companiei s-a apreciat și el. Dincolo de cifre, proiectele pe care Transgaz le dezvoltă și le implementează aduc plusvaloare companiei și conduc la creșterea gradului de încredere al stakeholderilor și acționarilor în capabilitatea și capacitatea managementului companiei de a dezvolta și implementa proiecte de investiții viabile pentru dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România. După cum este prezentat în rapoartele companiei către acționari, investitori și toate celelalte părți interesate, performanțele managementului Transgaz poartă amprenta investițiilor realizate, investiții de importanță strategică pentru creșterea și consolidarea securității energetice a României și a Uniunii Europene, dintre care putem menționa:  

▪ Finalizarea proiectului BRUA faza 1, proiect de interes strategic pentru România și Europa, investiție bugetată la 479  milioane de euro, din care 179,32 milioane de euro grant de la Comisia Europeană și realizată cu 397 milioane de euro, ceea ce înseamnă o economie de 17%, respectiv 82 milioane de euro. Acest proiect a fost finalizat în luna noiembrie 2020 și permite mediului de afaceri și comunităților locale accesul la gazele naturale necesare pentru dezvoltarea economică și pentru creșterea calității vieții locuitorilor, în condiții de predictibilitate, asigurând, totodată, capacitatea maximă disponibilă utilizatorilor de rețea de transport gaze naturale din România către Ungaria și Bulgaria. Prin implementarea proiectului BRUA faza I, Transgaz a dus la îndeplinire angajamentele asumate față de Comisia Europeană; 

▪ Finalizarea gazoductului Ungheni - Chișinău (120 km) cu o lună mai repede decât era prevăzut în contractul de privatizare a VESTMOLDTRANSGAZ SRL;

▪ Realizarea și punerea în funcțiune în perioada 2019-2023, într-un context sociopolitic și economic complex și dificil, agravat și de necesitatea gestionării impactului negativ al pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2, a aprox. 1.000 km de conductă de transport gaze naturale, adică o medie de 200 km/an, în condițiile în care media km construiți și puși în funcțiune în ultimii 20 de ani a fost de 113 km/an;

▪ Finalizarea proiectului „Dezvoltări ale SNT în zona de nord-est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei, precum și a asigurării capacităților de transport spre Republica Moldova”;

▪ Finalizarea proiectului „Noi dezvoltări ale SNT în scopul preluării gazelor de la țărmul Mării Negre (Vadu - T1)”; 

▪ Înlocuirea stației de măsurare gaze naturale SMG Isaccea 1; 

▪ Finalizarea proiectului „Interconectarea SNT cu sistemul de transport internațional și reverse flow la Isaccea” - Etapa 2 - Lucrări în NT Șendreni - instalații electrice și automatizări;

▪ Finalizarea proiectului de consolidare a sistemului de transport în România, între Onești - Isaccea și inversarea fluxului la Isaccea-Faza 2 (interconectarea Sistemului Național de Transport cu sistemul internațional și reverse flow la Isaccea) - Faza 2 modernizarea SCG Onești și modernizarea SCG Siliștea; 

▪ Transgaz, prin măsuri operaționale eficace a reușit și performanța tehnică de a reduce în perioada 2013-2023 consumul tehnologic de la 160 mil. mc la 57,69 mil. mc, o reducere cu 64%, ponderea consumului tehnologic în gazele vehiculate în SNT fiind azi la 0,44%, sub media europeană de 0,50% pe care o au primii OTS din Uniunea Europeană.

Valoarea cheltuielilor cu investițiile realizate de Transgaz în perioada 2013-2023 se ridică la 5,42 de miliarde de lei (1,08 miliarde de euro).

Profit mai mare cu 142% în perioada 2017-2023 față de cel asumat

Din datele publicate de companie în intervalul 2017-2023, conform rapoartelor financiare, reiese că nivelul realizărilor la venituri, cheltuieli și profit sunt peste cele asumate prin Planul de administrare. Veniturile companiei realizate în perioada 2017-2023, în valoare totală de 10.890.844 mii lei, sunt mai mari cu 7%, respectiv cu 757.841 mii lei decât cele de 10.133.003 mii lei asumate prin Planul de administrare pentru perioada 2017-2023. Efortul intervenției managementului în gestionarea și reducerea cheltuielilor companiei este vizibil, cheltuielile efectuate de companie în perioada 2017-2023, în valoare de 8.752.078 mii lei, fiind reduse cu 6,5%, respectiv cu 608.866 mii lei, față de nivelul asumat prin Planul de administrare pentru aceeași perioadă, de 9.360.944 mii lei. Aceste aspecte au condus la obținerea în perioada 2017-2023 a unui profit brut mai mare cu 143% (1.646 de milioane de lei) și a unui profit net mai mare cu 142% (1.363 de milioane de lei) față de nivelul asumat în Planul de administrare cumulat pentru anii 2017 - 2023.

Țara noastră este într-o poziție foarte privilegiată astăzi pentru că Transgaz a investit foarte mult în infrastructura de transport gaze. Se văd rezultatele investițiilor în infrastructura gazieră și rolul României în regiune, ca un hub important care poate să asigure securitate energetică și aprovizionarea cu gaze din surse diversificate pentru țările menționate. Prin proiectele propuse pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale, prin implementarea unor sisteme inteligente de control, automatizare, comunicaţii şi management al reţelei, Transgaz urmăreşte atât maximizarea eficienţei energetice pe întreg lanţul de activităţi desfăşurate, precum şi crearea unui sistem inteligent de transport gaze naturale, eficient, fiabil şi flexibil. Pe lângă proiectele majore cuprinse în PDSNT 2024-2033, în Programul de Modernizare și Dezvoltare Investiții pentru perioada 2024-2025 sunt cuprinse și investiții în dezvoltări ale SNT în conformitate cu prevederile Legii 123/2012 actualizată, investiții care să asigure extinderea Sistemului Național de Transport în zone cu sisteme de distribuție nou înființate. 

Diversificarea surselor de aprovizionare

După gazoductele BRUA și Onești - Ungheni - Chișinău, gazoductul Tuzla - Podișor, în lungime de 308 km și valoare de aprox. 500 de milioane de euro, este cel mai important proiect de infrastructură gazieră pe care-l construiește Transgaz, fiind un proiect strategic, vital pentru securitatea energetică, consolidarea acesteia și dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale. Operaționalizarea conductei este importantă în contextul în care se estimează pentru anii următori o creștere a cererii pentru consumul de gaze naturale, având în vedere politicile de decarbonizare, respectiv de trecere a centralelor pe cărbuni pe gaze, dar și luând în calcul finalizarea unor investiții în sectorul industrial și cel energetic și a investițiilor în dezvoltarea și extinderea SNT pentru a permite racordarea tuturor localităților la infrastructura gazieră.

După construirea conductei Turkish Stream 2 în Bulgaria și Serbia, conductele de pe Coridorul Transbalcanic au devenit nefuncționale. Atunci, Transgaz a trecut la transformarea acestor conducte din conducte cu sens unic în conducte bidirecționale, prin investiții cu forțe proprii și astfel s-au creat premisele transportului gazelor naturale pe Coridorul Sudic și prin conducta T2, cu o capacitate de 14 miliarde de metri cubi/an, din Azerbaidjan, dar și LNG din terminalele din Turcia și Grecia. Faptul că suntem interconectați în regim reverse-flow ne permite să importăm gaze naturale de pe diferite coridoare. Până acum 5 ani nu aveam decât varianta de import de gaz rusesc de pe conducta de tranzit T1. Acum, lucrurile sunt radical diferite. Putem importa gaz din Ungaria, din Bulgaria, din Marea Caspică, prin gazoductele TANAP și apoi TAP, prin Coridorul Vertical, și gaz natural lichefiat din terminalele grecești sau turcești, Turcia având 6 terminale LNG cu capacitate de 60 de miliarde mc.

Coridorul Vertical, un alt proiect important, este componentă din Coridorul Sud - Nord din cadrul Inițiativei celor 3 Mări (I3M) și va contribui la diversificarea surselor de gaze naturale și la creșterea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale a statelor din centrul și estul Europei și Balcani. Coridorul Vertical este o inițiativă a directorului general al Transgaz, acesta promovând și susținând conceptul încă din anul 2016. Integrarea BRUA în Coridorul Vertical transformă România într-un important jucător pe piața gazelor din regiune. Acest lucru demonstrează două aspecte importante: primul, că România este o țară cu viziune și curaj în a acționa în sectorul gazier, ceea ce este important pentru prezent și pentru viitor; iar al doilea, că Transgaz este un lider în sectorul energetic regional.

Cum arată remunerația managementului OTS-urilor din UE

De peste 16 ani, SNTGN Transgaz SA este o companie listată la Bursa de Valori București, categoria Premium, în care modelul de guvernanță corporativă funcționează cu succes și în care sustenabilitatea este nucleul strategiei de business, compania fiind evaluată de Agenția de Rating Fitch cu rating „BBB - cu perspectivă stabilă”. Măsurarea performanței managementului companiilor reprezintă un proces de optimizare a managementului activităților desfășurate și a utilizării resurselor angajate, în scopul îndeplinirii eficiente a obiectivelor strategice asumate de administratori și directori prin Planul de administrare a societății, plan ce cuprinde componenta de administrare, componenta de management și indicatorii-cheie de performanță financiari și nefinanciari. Managementul operatorului Sistemului Național de Transport gaze naturale și-a îndeplinit întotdeauna peste 100% toți indicatorii-cheie de performanță financiari și nefinanciari aprobați de acționariat.

Remunerația managementului companiei Transgaz

Puse în balanță, pe de o parte, rezultatele măsurilor angajate de managementul companiei în perioada 2017-2023 concretizate în performanțele economice-financiare obținute, iar de cealaltă parte remunerația primită de acesta, conform prevederilor din Planul de administrare și Contractul de mandat, balanța se prezintă astfel:

Din datele oficiale ale companiei reiese că:

- Bonusul plătit administratorilor pentru anul 2023 este sub 1%, în raport cu valoarea economiilor nete obținute la cheltuielile operaționale (0,71%), iar în raport cu profitul net înregistrat este de 1,14%.

- Raportat la profitul net realizat ca urmare a execuției mandatului asumat, bonusul acordat directorului general este sub 1%;

- Raportat la valoarea economiilor nete obținute la cheltuielile operaționale, ca urmare a execuției mandatului asumat, bonusul acordat directorului general este cuprins între 0,42% în anul 2017 și 0,53% în anul 2023.

Cum sunt plătiți șefii companiilor omoloage din Europa

Datorită investițiilor realizate în ultimii ani, compania Transgaz este astăzi în poziția de a administra circa 14.000 km de rețea, fiind a patra companie din UE din acest punct de vedere. Înaintea ei sunt doar companiile din Franța - 37.627 km, Germania - 34.580 km și Italia - 34.500 km. Din punctul de vedere al remunerației CEO-ului la companiile de transport al gazelor naturale, se remarcă faptul că există diferențe foarte mari între lungimea rețelei de transport gestionate și nivelul remunerației. De exemplu, CEO-ul companiei de transport al gazelor naturale din Suedia - Swedgas AB, care administrează doar 600 km de rețea a avut o remunerație de 400.000 de euro, CEO-ul Fluxys Belgia, care administrează o rețea de 4.000 km, de 3,5 ori mai mică decât cea a Transgaz, a avut o remunerație de 884.700 de euro, cu mult peste cea a omologilor din multe țări care administrează rețele mult mai mari. În ceea ce privește Transgaz, conform raportului de remunerare pe anul 2023, remunerația CEO-ul companiei, Ion Sterian, a fost în sumă totală de 364.306 euro (1.821.532 de lei), din care indemnizația fixă 76.202 euro (381.012 lei), iar componenta variabilă de 288.104 euro (1.440.520 de lei).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹


 

Subiecte în articol: Investitii transgaz europa profit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri