Jurnalul.ro Cultură Muzica Invitați surpriză la concertul aniversar al legendarei trupe rock Aerosmith

Invitați surpriză la concertul aniversar al legendarei trupe rock Aerosmith

Actorul Johnny Depp şi muzicianul Alice Cooper s-au alăturat trupei Aerosmith, în cadrul evenimentului anual caritabil MusiCares din Los Angeles la care a fost sărbătorită aniversarea a 50 de ani de carieră ai formaíei, una dintre cele mai bine vândute formaţii americane de rock din toate timpurile.

Cooper şi Depp - care cântă împreună cu chitaristul Joe Perry din Aerosmith în supergrupul rock Hollywood Vampires - s-au numărat printre cei peste zece artişti, precum Foo Fighters, Sammy Hagar şi John Legend, care au interpretat unele dintre cele mai cunoscute hituri ale trupei americane.

Organizat de Recording Academy, asociaţia sectorului muzical din Statele Unite, care decernează premiile Grammy, evenimentul anual caritabil MusiCares a colectat vineri aproximativ 6 milioane de dolari americani pentru persoanele din domeniul muzical care au nevoie de sprijin financiar, medical sau personal.

Găzduit de comediantul britanic Russell Brand, evenimentul a fost marcat de glume despre trecutul marcat de consumul de droguri al trupei şi de vârsta înaintată a membrilor Steven Tyler, Joe Perry, Brad Whitford şi Tom Hamilton. ''Este o minune că este în viaţă !'', a spus Brand despre Tyler, în vârstă de 71 de ani, pe care l-a numit ''cel mai sexy septuagenar din istorie''.

Formaţia Aerosmith a fost înfiinţată în 1970 în Boston şi a fost considerată un răspuns al scenei muzicale americane la fenomenul Rolling Stones din Marea Britanie.

Tyler şi Perry şi-au câştigat rapid porecla ''Gemenii toxici'' datorită consumului susţinut de droguri, cimentată ulterior prin numeroasele lor dispute şi drumuri repetate la centrele de dezintoxicare.

Conflictele interne s-au accentuat în 2009 după ce Tyler a căzut de pe scenă, iar colegii săi de trupă au ameninţat că vor apela la un nou cântăreţ pentru a-l înlocui. ''Dacă o să cad din nou, ceea ce nu voi face, să mă ajutaţi să mă urc la loc şi vă iubesc foarte mult pentru asta'', a spus Tyler în faţa celor prezenţi lăudând totodată activitatea MusiCares.

Disputele s-au reaprins săptămân aceasta în cadrul trupei, după ce bateristul Joey Kramer a pierdut o bătălie legală pentru a putea cânta în cadrul cinei de gală, după o perioadă de recuperare în urma unei accidentări suferite anul trecut. Kramer a urcat totuşi pe scenă alături de colegii pentru a primi premiile MusiCares, care a recunoscut totodată contribuţia lui Tyler în cadrul organizaţiei Janie's Fund pentru fetele abuzate şi neglijate.

AGERPRES

Subiecte în articol: Johnny Depp alice cooper aerosmith
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri