În deschidere - ați ghicit - criticul literar Paul Cernat: „Înscris la liceul românesc Vrsac, student, apoi, la Literele bucureștene, Ioan Flora a fost, din 1970, unul dintre membrii grupării (și revistei) neoavangardiste Noii, scoase împreună cu Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Iova, Gheorghe Ene, Emil Paraschivoiu, nucleu dur la care s-au asociat Ioan Lăcustă, Constantin Stan și Sorin Preda. Ca și ei, a frecventat cenaclul Junimea condus de Ovid S. Crohmălniceanu (și botezat ca atare - detaliu uitat - de tânărul Adrian Păunescu, în anii reconsiderării lui Titu Maiorescu). Ioan Flora a scris exclusiv în limba română”.
Poetică denotativă
În ductul penelului: „Lansat la revista de limbă română Libertatea din Novi Sad, profesor de română la Alibunar, redactor la Libertatea și la revista Lumina, stimulat în anii afirmării de Geo Bogza și Nichita Stănescu, Ioan Flora a debutat cu un volum de versuri (Valsuri, 1970), urmat de alte câteva din același registru, marcate de modernismul abstracționist al epocii (Iedera, Fișe poetice). După punctul de inflexiune marcat de inovativele Fișe poetice și Terapia muncii (ambele din 1981), Flora optează pentru o poetică denotativă, a narațiunii poetice precise, realist-existențiale sau fabulatorii, compatibile cu postmodernismul în ascensiune, dar nereductibile la el”.
Fabulos de tip balcano-oriental
Aproape de final: „A fost, în paralel, un promotor și un traducător consecvent al literaturii române în spațiul de limbă sârbă. L-a tradus integral pe poetul sârbo-român Vasko Popa și a alcătuit o antologie monumentală a poeziei sârbe din secolele XIII-XX. A fost unul dintre poeții majori ai generației sale (și nu numai). Deși cvasi-unanim prețuit în timpul vieții, evaluarea sa postumă lasă încă de dorit. Volumele Discurs asupra Struțocămilei (1995 - capodopera lui), Iepurele suedez (1997), O bufniță tânără pe patul morții (1998), Medeea și mașinile ei de război (1999) și premonitoriul Dejun sub iarbă (2003) și Trădarea metaforei (2004) aparțin unui poet de calibru, excelent atât în fotogramele biografic-cotidianiste, cât și în marile eposuri neo-cantemiriene, marcate de alambicurile unui fabulos de tip balcano-oriental”.
Polifonic, sofisticat, robust
În loc de concluzie: „Profund atașat de (cum spunea) partea balcanică a inimii sale, a fost un autor polifonic, sofisticat și robust, un cetățean al lumii poetice. A murit prematur, de inimă, pe 3 februarie 2005, la București”.
În oglinda unui bestiar
Las, mai jos, câteva versuri din corpul poemului închinat de Ioan Flora „struțocămilei”, cu mențiunea că volumul Discurs asupra Struțocămilei a fost recompensat atât cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, cât și cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova:
„Ea nu-i nici vultur, nici castor, nici câinele mării,/ Ea nu-i bâtlan, nici uliu, nici coțofană,/ nici inorog,/ nici nevăstuică, nici căprioară de Arabia;/ ea nu-i nici dropie, nici cămilă, cu două picioare,/ nici struț cu aripi și pene și nici cățelul pământului; (…) Ea-i oarecum ignorantă/ când e vorba de categorii loghicești,/ ea-i alcătuită din pene și copite/ și mai ales din aripi sfrijite și nu figurează/ în nici un bestiar, de la egipteni încoace./ Ea râde și nu râde, dar de zburat sigur nu zboară, astfel încât/ ar fi impropriu să-i zicem ptiton, sau holf, sau tair (…)”.
74 de ani s-au împlinit în 20 decembrie 2024 de la nașterea poetului Ioan Flora.
„Premonitoriul Dejun sub iarbă (2003) și Trădarea metaforei (2004) aparțin unui poet de calibru, excelent atât în fotogramele biografic-cotidianiste, cât și în marile eposuri neo-cantemiriene”, Paul Cernat, istoric literar
„Profund atașat de (cum spunea) partea balcanică a inimii sale, a fost un autor polifonic, sofisticat și robust, un cetățean al lumii poetice”, Paul Cernat