Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Ioana State și Mane Voicu, pe primul loc în cursa de aseară, la Asia Express. Diseară, previziunile echipelor date peste cap înainte de ultima șansă: ”Am fost șocați!”

Ioana State și Mane Voicu, pe primul loc în cursa de aseară, la Asia Express. Diseară, previziunile echipelor date peste cap înainte de ultima șansă: ”Am fost șocați!”

de Redacția Jurnalul    |   

Final de cursă unic în istoria emisiunii aseară, la Asia Express. Din cauza traficului infernal, provocat de sărbătoarea de la finalul Ramadanului și totodată din motive de siguranță, cursa a fost oprită, echipele fiind preluate de pe traseu cu mașina producției. În seara aceasta, urmează un careu plin de surprize, care va da peste cap previziunile echipelor înaintea cursei pentru ultima șansă.

Luptă chinuitoare pentru găsirea mașinilor la autostopul care a urmat după încheierea misiunilor: circulația bară la bară a transformat într-un coșmar ultima parte a cursei, când echipele se grăbeau să ajungă la Irina Fodor. Circumstanțele fără precedent în care s-a desfășurat întrecerea au dus la măsuri în premieră: transportate cu mașina de producție, echipele au avut asigurată și cazarea, doar perechea de pe primul loc având, însă, parte de confortul de la hotel. Clasamentul întrecerii a fost făcut în funcție de ordinea în care perechile se aflau pe drum la momentul opririi cursei, Ioana State și Mane Voicu ocupând locul fruntaș.

Cum, însă, la acest nivel al competiției nu se mai acordă a doua imunitate, locul fruntaș nu îi scapă pe Ioana și Mane de emoțiile de la careul ultimei șanse din ediția reality show-ului difuzată azi. Urmează, așadar, seara decisivă a etapei a opta, cu o întrecere desfășurată în Yogyakarta, singura provincie indoneziană condusă încă de un sultan. Doar Anca Țurcașiu și Andreea Samson dețin imunitatea. Din restul de patru echipe, trei se vor bate la ultima șansă pentru a rămâne în competiție: este vorba despre perechile de pe ultimele două locuri plus perechea votată la careu.

Așadar, pentru Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu, Oana Paraschiv și Mihai Găinușă, Nicolai Tand și Sorin Brotnei, dar și Ioana State și Mane Voicu întrunirea de diseară se anunță a fi plină de tensiune. Careul va dezvălui surprize care vor da peste cap previziunile concurenților. ”Am fost șocați”, a declarat Sorin Brotnei. ”Nu ne așteptam la asta absolut deloc”, a spus Mane Voicu. ”Mie foarte rar mi se întâmplă să rămân fără reacție. Dar acum efectiv asta s-a întâmplat. Nu mai înțelegeam nimic”, a comentat Oana Paraschiv. ”Emisiunea asta îți oferă surprize după surprize. Nu-ți revii dintr-un șoc și dai într-altul”, a adăugat Mihai Găinușă. Ce se va întâmpla la careu, ce probe îi vor întâmplina pe concurenți la ultima șansă și cine va fi în pericol de eliminare telespectatorii vor afla în ediția Asia Express difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: Ioana State Asia Express indonezia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri